Hey, Jude! Bellingham s-a 'deghizat' în Maradona împotriva lui Napoli și a înscris spectaculos 

jude bellingham Napoli Real Madrid Grupe
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 04 Octombrie 2023, 00:11
Data actualizarii: Miercuri 04 Octombrie 2023, 00:13

Napoli și Real Madrid s-au întâlnit în 'capul de afiș' de marți seară din grupele UEFA Champions League, scor 2-3. 

Meciul de pe stadionul Diego Armando Maradona a fost de-a dreptul spectaculos, cu multe goluri. Scorul a fost deschis de gazde, prin Ostigard, care a profitat de eroarea lui Kepa și a marcat cu capul. Avantajul nu a ținut decât 8 minute, deoarece Bellingham l-a găsit perfect pe Vinicius Junior, care a restabilit egalitatea. 

Jude Bellingham, gol spectaculos cu Napoli 

Jude Bellingham a reușit să își treacă numele și în dreptul marcatorilor, cu o reușită spectaculoasă. A primit de la Camavinga aproape de jumătatea terenului și a avansat cu mingea la picior până în careu, driblând apărarea italienilor și învingându-l pe Meret cu un șut din nouă metri, în minutul 34. 

Astfel, jucătorul englez a ajuns la opt goluri marcate și trei assist-uri în nouă meciuri jucate pentru Real Madrid în acest sezon.  

Gazdele au reușit să egaleze din penalty, prin Zielinski, în minutul 54, însă Realul a obținut victoria datorită unui șut puternic al lui Fede Valverde, care a zguduit transversala, balonul lovindu-se de Meret și intrând în poartă, în minutul 78. 

Real Madrid este lider în Grupa C, din care mai fac parte Braga și Union Berlin, având 6 puncte, cu Napoli și Braga la egalitate, fiecare având câte trei. Nemții nu au niciun punct. Madrilenii joacă în deplasare cu Braga în runda următoare a grupelor. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!