Bayer Leverkusen a învins-o marţi seara, pe teren propriu, cu 3-0 pe St Pauli, în sferturile Cupei Germaniei, calificându-se astfel în semifinalele competiţiei.
Pe BayArena, în primul sfert de finală al Cupei, Bayer Leverkusen a deschis scorul prin Martin Terrier, în minutul 31.
Chiar dacă oaspeţii au forţat atacul, elevii lui Kasper Hjulmand au marcat al doilea gol în minutul 63, prin Patrik Schick, iar partida a fost închisă de reuşita lui Jonas Hofmann, din minutul 90+2.
Aleix Garcia, încă un meci excelent pentru Bayer Leverkusen
La Leverkusen a jucat, ca de obicei, titular Aleix Garcia, fostul mijlocaș central spaniol al lui Dinamo.
Și a făcut-o din nou foarte bine, pasând decisiv la reușita lui Schick. Assist-ul lui Aleix Garcia a fost catalogat ”superb” de Kicker și ”foarte exact” de site-ul oficial Bundesliga.
Din cele 141 de pase date de-a lungul meciului, spaniolul a greșit doar opt (94% precizie), iar Sofascore l-a notat cu 7.6, peste media echipe.
VIDEO AICI