Gulacsi a făcut o scurtă oprire la centrul de antrenament din Leipzig înainte de a pleca acasă pentru recuperare.
Peter Gulacsi, externat după comoția cerebrală
"O după-amiază dezamăgitoare. Mulţumesc pentru mesaje, totul este bine", a scris el, pe Instagram, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Cei doi jucători s-au izbit unul de celălalt în minutul 62 al partidei care s-a încheiat la egalitate, 1-1, când s-au ciocnit violent la o intervenţie la minge. Amândoi s-au prăbuşit pe teren părând în stare de inconştienţă. În timp ce Zec a reuşit să-şi revină şi a părăsit gazonul fiind vizibil ameţit, Gulacsi a fost scos pe targă şi transportat de urgenţă la spital.
Cei doi vor trebui acum să treacă de protocolul Ligii germane de fotbal privind loviturile la cap, înainte de a li se permite să revină la antrenamente.
RB Leipzig are 49 de puncte şi este pe locul 4 momentan în Bundesliga, la 2 puncte de podium, în timp ce Holstein Kiel este "lanterna roşie", cu 19 puncte.
Agerpres.