Bayern Munchen pregătește schimbări masive după eliminarea din UEFA Champions League. Campioana Germaniei va renunța la mai mulți oameni din vestiar, iar printre cei vizați e și Dayot Upamecano.

OUT! Are zilele numărate la Bayern Munchen

Fundașul francez de 26 de ani nu și-a prelungit contractul scadent în 2026, iar negocierile s-au blocat. Upamecano cere un salariu uriaș, de aproximativ 15 milioane de euro pe sezon, sumă pe care oficialii bavarezi nu vor să o accepte.

În aceeași situație este și Kim Min-Jae, care ar putea pleca după doar două sezoane. Chelsea, Newcastle și Juventus sunt deja în discuții cu agentul sud-coreeanului.

Nemulțumirile din conducere au crescut după ratarea calificării în "careul cu ași" al Champions League, competiție a cărei finală se va juca chiar la Munchen.

Urmează semifinala Inter Milano - FC Barcelona în UCL

Inter, care s-a impus la Munchen cu 2-1, a punctat în retur în urma a doua cornere, prin Lautaro Martinez (59) şi Benjamin Pavard (61), apărându-şi cu succes avantajul din tur. Bayern a marcat de două ori, prin englezii Harry Kane (52) şi Eric Dier (76), dar s-a dovedit a fi insuficient.

În semifinale, Inter o va înfrunta pe FC Barcelona, care a eliminat şi ea o echipă germană, pe Borussia Dortmund.