FOTO Gafă uriașă a lui Bayern! A jucat cu 12 fotbaliști în teren și riscă să piardă la masa verde

Bayern Munchen bayern 12 jucatori Bundesliga Freiburg gafa bayern Germania
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 02 Aprilie 2022, 19:18
Data actualizarii: Sambata 02 Aprilie 2022, 19:19

Bayern Munchen a câștigat clar meciul cu Freiburg, din deplasare, scor 4-1, în runda cu numărul 28 din Bundesliga, însă campioana Germaniei riscă să piardă la masa verde.

Goretzka a deschis scorul în minutul 58, iar Petersen a egalat cinci minute mai târziu. Gnabry, Coman și Sabitzer au marcat în ultimele 25 de minute ale jocului, iar Bayern s-a impus cu 4-1.

Gafă uriașă a lui Bayern! A jucat cu 12 fotbaliști în teren

Totuși, Bayern poate pierde cele trei puncte. Bavarezii au jucat timp de aproximativ 20 de secunde cu 12 jucători în teren, după ce, în minutul 86, Kingsley Coman a fost înlocuit cu Marcel Sabitzer, dar francezul a rămas în teren și chiar a atins mingea, scrie Bild.

Arbitrul Christian Dingert a lăsat jocul să continue până când jucătorii lui Freiburg au protestat și au semnalat prezența a 12 fotbaliști ai lui Bayern în teren.

"Am observat că Sule a intrat, dar nimeni nu a ieșit", a remarcat Nico Schlotterbeck, fundașul lui Freiburg, la Sky, iar Bild a explicat contextul: "A fost o dublă schimbare. Coman și Tolisso trebuiau înlocuiți, iar Sabitzer și Sule să intre".

În regulament se precizează că o astfel de gafă poate fi pedepsită cu un eșec la masa verde al formației care evoluează cu 12 jucători în teren, însă germanii scriu că se va ajunge la o astfel de măsură doar dacă Freiburg va depune o contestație.

Dacă rezultatul se va menține, Bayern ajunge la 66 de puncte, își consolidează primul loc și se distanțează la nouă lungimi în fața Borussiei Dortmund, care are un meci mai puțin.

De partea cealaltă, Freiburg e pe 5, cu 45 de puncte, iar un eventual succes la masa verde contra lui Bayern i-ar duce pe elevii lui Christian Streich pe poziție de Champions League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!