Căpitanul german al lui Leverkusen va pleca de la club în această vară, dar nu va sta foarte mult timp fără echipă. Campioana din Bundesliga, Bayern Munchen, s-a mișcat rapid și a reușit să-l convingă pe internaționalul cu 35 de selecții în națională.
Bavarezii au avut concurență pentru transferul lui Tah. Barcelona și Manchester United au fost, de asemenea, interesate de serviciile fundașului.
Jonathan Tah va fi noul jucător al lui Bayern
Transferul se va oficializa cât de curând, având în vedere că, în cursul zilei de miercuri, Tah va face vizita medicală, după cum anunță jurnalistul Florian Plettenberg.
Pe lângă Tah, de la Bayer Leverkusen vor pleca mai mulți jucători. Antrenorul Xabi Alonso a ajuns deja la Real Madrid, iar starul Florian Wirtz (22 de ani) este dorit insistent de Liverpool.