VIDEO „E incredibil la ce am fost martori!” Rivalii se 'înclină' în fața lui Leo Messi! Trei fani au pătruns pe teren. Cum a reacționat argentinianul 

Leo Messi PSG Franta
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Sambata 22 Octombrie 2022, 12:50
Data actualizarii: Sambata 22 Octombrie 2022, 12:52

Ajaccio și Paris Saint-Germain s-au întâlnit în etapa cu numărul 12 din Ligue 1, scor 0-3. 

Campioana en-titre din Franța nu a avut probleme în duelul din deplasare cu Ajaccio. Kylian Mbappe a înscris de două ori, din pasele lui Leo Messi, însă i-a și pasat decisiv argentinianului pentru golul de 2-0. Fotbalistul argentinian este cel mai bun pasator din Ligue 1 în acest sezon, având nu mai puțin de 9 assist-uri, dar și 6 goluri marcate. 

Jucătorul lui Ajaccio, uimit de Leo Messi 

Fotbalistul argentinian este considerat a fi unul dintre cei mai mari jucători din istorie, nume importante din fotbal arătându-și admirația pentru el. Nici rivalii nu au rămas indiferenți după prestația lui Leo Messi din meciul de vineri seară. Thomas Mangani (35 ani) a avut cuvinte de laudă la adresa fotbalistului argentinian după meci. 

„Este incredibil la ce am fost astăzi martori din partea lui Messi. Când îl vezi jucând, e cel mai bun jucător din lume de la distană. Faptul că joacă așa la vârsta lui arată de ce e cel mai bun dintre cei care practică acest sport”, a spus Mangani pentru Prime Video. 

Fanii l-au luat cu  'asalt' pe Messi

Nici suporterii nu au putut sta departe de Leo Messi, astfel că într-un moment în care jocul era oprit, nu mai puțin de trei fani au pătruns în teren pentru a se poza sau pentru a-l îmbrățișa pe fotbalistul argentinian. Jucătorul a făcut poze cu fanii intrați pe teren sau le-a răspuns îmbrățișărilor, aceștia părăsind ulterior terenul de joc fără să fie nevoie de intervenția stewarzilor. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!