Scos din calcule la PSG și exclus din lotul pentru Supercupa Europei contra lui Tottenham, Donnarumma le-a mulțumit fanilor echipei și i-a anunțat marți seară că povestea sa a ajuns la final.
Gianluigi Donnarumma și-a anunțat plecarea de la PSG
În mesajul său, Donnarumma pare să facă referire la Luis Enrique drept principalul vinovat pentru situația creată. Antrenorul lui PSG a insistat pentru aducerea unui alt portar în această vară, francezul Lucas Chevalier (23 de ani), de la Lille, scrie RMC Sport.
"Am dat totul din prima zi în care am ajuns aici, atât pe teren, cât și în afara lui pentru a apăra poarta lui PSG.
Din nefericire, cineva a decis că nu mai pot face parte din acest grup și nu mai pot contribui la succesul echipei. Sunt dezamăgit și trist.
Sper că voi avea șansa de a-i mai privi în ochi încă o dată pe fanii de pe Parc des Princes pentru a-mi lua rămas bun așa cum trebuie. Dacă nu se întâmplă asta, vreau să știți că susținerea și afecțiunea voastră au însemnat enorm pentru mine. Îmi voi aminti mereu toate emoțiile, toate nopțile magice trăite cu voi, cei care m-ați făcut să mă simt ca acasă.
Colegilor mei, care au reprezentat a doua familie, le mulțumesc pentru fiecare bătălie, fiecare zâmbet, fie moment împărtășit. Veți fi mereu frații mei.
Să joc la acest club și să trăiesc în acest oraș a fost o onoare imensă. Mulțumesc, Paris", a transmis Donnarumma.
- Donnaraumma a fost portarul lui PSG timp de patru sezoane. A sosit gratis după ce și-a încheiat contractul cu AC Milan, a strâns 161 de meciuri și a cucerit 10 trofee, cel mai important fiind cel al Ligii Campionilor.
- Gianluigi Donnarumma ar fi dorit acum la Manchester City, însă numai dacă Ederson va pleca la Galatasaray. Detalii AICI.