Lens a revenit pe treapta a treia a podiumului în Ligue 1, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Lorient, duminică, într-un meci din etapa 11.
"Les Sang et Or" au deschis scorul după şase minute de joc, prin Odsonne Edouard, iar apoi au mai înscris de două ori pe parcursul reprizei secunde, prin Wesley Said (77) şi Samson Baidoo (89).
Lens - Lorient 3-0
Auxerre - Olympique Marseille 0-1
Această victorie a readus-o pe Lens la egalitate de puncte (22) cu Olympique Marseille, ocupanta locului secund în clasament, care a dispus sâmbătă în deplasare, cu 1-0, de Auxerre, printr-un gol marcat de Angel Gomes (30).
PSG - Nice 1-0
Paris Saint-Germain a rămas în fotoliul de lider, cu 24 de puncte, după un succes la limită pe Parc des Princes în meciul cu OGC Nice (1-0), graţie golului înscris în prelungiri de Goncalo Ramos (90+4).