„S-a dat briciul la maimuțe!” Cornel Dinu, nemilos cu oficialii lui Dinamo după înfrângerea cu Rapid

Cornel Dinu Dinamo Rapid Fotbal intern Cum a reacționat Cornel Dinu când a auzit ce salariu are administratorul judiciar al lui Dinamo: ”Vine de patru, cinci ori pe lună”
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 12:32
Data actualizarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 12:32

Dinamo a pierdut meciul cu Rapid, scor 1-2, și poate ajunge pe ultimul loc în clasament dacă FC Botoșani va obține cel puțin un rezultat de egalitate în pe terenul lui Hermannstadt.

Fostul dinamovist Cornel Dinu s-a lansat într-un atac fără menajamente la adresa conducerii lui Dinamo, lăsând de înțeles că actualii șefi din „Groapă” nu se pricep la fotbal.

„S-a dat briciul la maimuțe!” Cornel Dinu, nemilos cu oficialii lui Dinamo după înfrângerea cu Rapid

„E foarte clar pentru aproape toată suflarea dinamovistă că, așa cum se spune din sprințarul „intelighenției naționale”, în prea mulți din ultimii ani, la Dinamo <<s-a dat briciul la maimuțe>>.

Altfel spus, așa cum sunt evidențele din întreaga noastră societate, destule… prea destule, dacă-mi permiteți exprimarea… s-au așezat la comanda responsabilităților din țară și, consecință firească și dureroasă, și a echipelor de fotbal, maimuțoi cu briciul nepriceperii, al orgoliilor deșarte și al căpătuirii în mâini, pozând în competenți, ei nefiind altceva decât o turmă de ariviști incompetenți. Aș spune „haită”, dar aș jigni forma de organizare a unor ființe superioare din regnul animal, câinii și lupii. Care turmă „rade” defrișant tot ce înseamnă profesionalism, istorie, tradiție…

La Dinamo al meu acest adevăr este, cred eu, <cel mai> incontestabil, dacă-mi permiteți forțarea gramaticală a unui adjectiv fără grade de comparație. Mai rău decât așa nu se poate. Adică 23 de jocuri cu 4 victorii, 4 egaluri și 15 (cincisprezece!) înfrângeri. Meciuri fără puncte aproape dublu față de cele cu puncte. Și urmează Craiova Mititeilor, în Bănie, și Farul, la Ovidiu, <șanse> mari, cu ghilimele de rigoare, să se depășească <dublul>…

Cred că nici în posibilele blesteme, începând cu foștii echipieri ai Unirii Tricolor și pușcăriașii care au construit, începând de la sfârșitul anului 1948, stadionul, nu s-a dorit așa ceva. Retrogradarea deja ispășită și cea deja întrezărită nimeni nu le anticipau, acum doar trei, patru ani, pe vremea Neguițului”, a reacționat Cornel Dinu, potrivit de Fanatik.

În urma rezultatului înregistrat sâmbătă seară pe Arena Națională, Rapid a urcat pe locul doi, cu 39 de puncte, la opt lungimi în spatele liderului FCSB, care are un meci mai puțin. De partea cealaltă, Dinamo a rămas pe locul 15, penultimul, cu 16 puncte.

Dinamo mai are la dispoziție doar 16 meciuri pentru a încerca să se salveze de la retrogradarea directă (șapte în sezonul regulat și nouă în playout). În acest timp, „câinii” sunt obligați să recupereze un handicap de șapte puncte față de locurile de baraj.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!