Veste uriașă primită de CSA Steaua! Undă verde pentru promovarea în prima ligă

csa steaua fani csa steaua liga 2 Fotbal intern Fani CSA Steaua
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 16 Martie 2024, 18:52
Data actualizarii: Sambata 16 Martie 2024, 19:04

Consiliul Concurenței a decis că CSA Steaua poate fi considerat club profesionist, deschizând calea spre mult așteptata promovare în Superliga.

Echipa Armatei a ratat play-off-ul din Liga 2 în acest sezon, dar vestea de la Consiliul Concurenței le oferă speranță pentru viitor.

Finanțarea din fonduri publice a sportului profesionist este permisă, potrivit Consiliului, deci statul poate sprijini CSA Steaua, alături de alte cluburi, indiferent de forma lor de organizare.

Fanii CSA Steaua sunt entuziasmați de această nouă etapă și speră la o revenire rapidă a echipei în prima ligă.

"Consiliul Concurenței a informat Parlamentul că orice club sportiv de drept public poate fi considerat club profesionist, iar o eventuală modificare a Legii Sportului în acest sens nu ar încălca în niciun fel legislația europeană si nici legislația națională în materie de ajutor de stat.

Documentul arată că forma juridică de organizare este irelevantă și nu are nicio legătură cu statutul de club profesionist. Potrivit legislației europene, orice club sportiv care își plătește angajații pentru a face sport este un club sportiv profesionist, indiferent care este forma de organizare juridică a clubului respectiv.

Concret, potrivit legislației europene, atâta timp cât Steaua București își plătește sportivii pentru a juca fotbal, handbal, baschet sau polo – atunci clubul Steaua este un club sportiv profesionist, indiferent care este forma de organizare juridică a clubului.

Fanii steliști, etuziaști după vestea primită de la Consiliul Concurenței

În conformitate cu Regulamentul UE nr. 651 / 2014, ‘sport profesionist’ înseamnă practicarea unui sport ca activitate lucrativă sau ca serviciu remunerat, indiferent dacă a fost încheiat sau nu un contract de muncă oficial între sportiv și organizația sportivă respectivă.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, atunci când o activitate sportivă are caracterul unei activități salariate sau al unei prestații de servicii remunerate (situație specifică sportivilor semi-profesioniști sau profesioniști) aceasta constituie o activitate economică.

Potrivit practicii decizionale a Comisiei Europene, cluburile sportive profesioniste pot fi considerate întreprinderi, ca urmare a faptului că desfășoară activitate economică în cadrul mai multor piețe, precum: piața transferurilor jucătorilor profesioniști, piața de publicitate, media, vânzare de bunuri etc.

Statutul unei entități – adică forma de organizare juridică a cluburilor sportive – NU este determinant pentru aplicarea legislației de ajutor de stat, singurul criteriu relevant fiind dacă aceasta desfășoară sau nu o activitate economică.

Astfel, din punct de vedere economic, nu există nicio deosebire între clubul Steaua și alte cluburi sportive organizate ca asociații non-profit sau societăți comerciale pe acțiuni.

‘În conformitate cu prevederile legale și jurisprudența europeană, este considerată întreprindere ORICE ENTITATE care desfășoară o activitate economică, INDIFERENT DE STATUTUL SĂU JURIDIC, de acționariat (public sau privat) sau de modul de finanțare’ – se arată în documentul trimis de Consiliul Concurenței în Parlament

Pot fi considerate întreprinderi inclusiv entități precum asociațiile, fundațiile, ONG-urile, cluburile sportive sau entitățile care fac parte din administrația publică, dacă acestea desfășoară o activitate economică, indiferent dacă respectiva activitate este sau nu generatoare de profit.

Consiliul Concurenței arată, în final, că ‘finanțarea din fonduri publice a sportului profesionist’ poate fi considerată, în anumite circumstanțe, ajutor de stat, ‘indiferent de forma de organizare a clubului care primește finanțarea sau de modalitatea de acordare a acesteia’.

Altfel spus, la fel ca peste tot în Europa, guvernele naționale pot finanța sportul profesionist din fonduri publice indiferent de forma de organizare a cluburilor care primesc finanțare.

Mai exact, statul poate să finanțeze fără nicio problemă atât cluburi sportive de drept public, cât și cluburi sportive organizate ca asociații non-profit sau societăți comerciale pe acțiuni – motiv pentru care modificarea Legii Sportului nu contravine în niciun fel legislației în materie de ajutor de stat", se arată în postarea fanilor CSA Steaua pe pagina de Facebook "Glasul Armatei".

Decizia Consiliului Concurenței este un pas important pentru CSA Steaua în drumul spre SuperLiga. Modificarea Legii Sportului este necesară, dar experții sunt optimiști. Fanii speră la o revenire rapidă a echipei în prima ligă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!