După 9-1 contra lui Lens, Como a obținut una dintre cele mai clare victorii din istoria UEFA Champions League, la egalitate cu Liverpool - Beșiktaș 8-0 (2007) și Real Madrid - Malmo 8-0 (2015). Este, de asemenea, cel mai drastic eșec suferit vreodată de o formație franceză în această competiție.
Yannick Cahuzac, după Lens - Como 1-9: "Cine crede că voi renunța se înșală"
Yannick Cahuzac (41 de ani), antrenorul care o conduce pe Lens din septembrie, a catalogat rezultatul drept "o umilință" și nu a putut găsi o explicație pentru rezultatul șocant. Totodată, tehnicianul a anunțat ferm că nu se gândește să demisioneze.
"Discursul pe care l-am avut după meci în fața jucătorilor? Va rămâne în vestiar. Singurul cuvânt care îmi vine în minte este umilință. Am fost dominați la toate capitolele. E greu de explicat acum. Ne vom concentra asupra noastră, vom discuta deschis, vom vedea ce funcționează și ce nu, apoi ne vom concentra pe meciul de duminică (n.r - cu Marseille, în Ligue 1). E o chestiune de orgoliu.
Nu a fost vorba doar despre nerespectarea planului de joc. Un asemenea scor înseamnă mai mult de atât. Ne vom concentra pe ce avem de făcut, ca să ne putem privi în oglindă.
Da, mă simt capabil să redresez situația. Cine crede că voi renunța se înșală. Ne vom ridica și vom merge înainte", a spus Yannick Cahuzac, la Canal+.
Lens ocupă locul 33 dintre 36 în grupa unică din Champions League, cu doar 3 puncte acumulate. De partea cealaltă, Como a urcat până pe poziția a patra, cu 9 puncte.
Următorul meci al lui Lens va fi contra lui Marseille, pe teren propriu, în Ligue 1, duminică, de la ora 21:45, în direct pe VOYO.
Topul celor mai clare victorii din istoria UEFA Champions League
- Lens - Como 1-9 (2026)
- Liverpool - Beșiktaș 8-0 (2007)
- Real Madrid - Malmo 8-0 (2015)
- Bayern Munchen - Dinamo Zagreb 9-2 (2024)
- Juventus - Olympiacos 7-0 (2003)
- Zilina - Marseille 0-7 (2010)
- Valencia - Genk 7-0 (2011)
- Bayern Munchen - Basel 7-0 (2012)
- BATE Borisov - Șahtior Donețk 0-7 (2014)
- Bayern Munchen - Șahtior Donețk 7-0 (2015)
- Barcelona - Celtic 7-0 (2016)
- Maribor - Liverpool 0-7 (2017)
- Liverpool - Spartak Moscova 7-0 (2017)
- Manchester City - Schalke 7-0 (2019)
- PSG - Brest 7-0 (2025)
- Manchester City - Leipzig 7-0 (2023)