VIDEO Șumudică a fost ofertat de o echipă de primă ligă din Portugalia: „Știți ce salariu îmi dădeau?”

Marius Sumudica Portugalia Rapid Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 09 Martie 2022, 21:24
Data actualizarii: Miercuri 09 Martie 2022, 21:40

Antrenorul român a vorbit despre ofertele pe care le-a avut. 

Marius Șumudică (51 ani) s-a despărțit de Malatyaspor în luna februarie a acestui an, din cauza problemelor financiare pe care le avea clubul din Turcia. 

Liber de contract, antrenorul a dezvăluit că a fost ofertat de o echipă din Portugalia. Însă, nefiind Porto, Benfica, Sporting sau Braga, contractul nu era unul avantajos, așa că Șumudică a fost nevoit să refuze propunerea. 

Șumudică: „Nici jucătorii nu câștigă mai mult de atât”

„Am avut ofertă din prima ligă portugheză. Știți ce salariu îmi dădeau? 7.000 de euro! În afară de primele echipe: Porto, Benfica, Sporting, Braga, restul dau salarii până în 10.000 de euro. Nici jucătorii nu câștigă mai mult de atât”, a delcarat Marius Șumudică pentru Prosport. 

Marius Șumudică nu este străin de prima ligă din Portugalia. Fostul atacant a evoluat în sezonul 1999-2000, când a plecat de la Rapid, pentru Maritimo, reușind să marcheze 7 goluri în 35 de meciuri. 

De altfel, acesta și-a etalat cunoștințele în limba portugheză la începutul aventurii în Turcia. 

De-a lungul carierei de antrenor, Șumudică le-a pregătit pe Rapid, Rocar București, AS Dodu Berceni, Inter Gaz București, Progresul București, Astra Ploiești, Farul Constanța, Gloria Bistrița, AO KAvala, FC Brașov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, CFR Cluj și Mataryapsor. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!