Gigi Becali a avut o reacție surprinzătoare după ce a aflat că Siyabonga Ngezana, unul dintre oamenii de bază din defensiva campioanei, a fost surprins la festivalul Neversea la 4 dimineața, la o zi după ce FCSB a câștigat Supercupa României. Deși cunoscut pentru exigența sa, patronul roș-albaștrilor a avut un discurs nuanțat, în care l-a lăudat pe fundașul sud-african.

Deși cârcotașii s-ar fi așteptat, probabil, la o critică dură din partea patronului FCSB, Becali a dezvăluit că știa de escapada jucătorului său și a altor doi coechipieri, Dawa și Baba Alhassan.

"Cu Ngezana au fost Dawa şi Baba Alhassan. Au stat 30 de minute. Eu îi las pe oameni să facă ce vor, e libertatea lor", a zis afaceristul la Digisport.

"E o forţă a naturii, dar există o condiție"

Patronul de la FCSB și-a continuat discursul într-o notă laudativă la adresa fundașului, pe care îl consideră indispensabil datorită calităților sale fizice ieșite din comun. Totuși, Becali i-a transmis un avertisment clar: dacă actele de indisciplină se vor reflecta în performanța de pe teren, atunci nu va mai fi la fel de înțelegător.

"Ngezana nu are treabă. Nu doarme două nopţi şi îl dă jos pe atacant. E o forţă a naturii. Să facă ce vrea, dar să ştie că dacă nu va da după randament, va sta pe bară. Eu am nevoie de disciplină în cantonament şi la program", a adăugat Becali.

Siyabonga Ngezana a fost titular în meciul cu CFR Cluj din Supercupă, câștigat de FCSB cu 2-1, și a jucat și în partida cu Inter Club d'Escaldes din preliminariile Ligii Campionilor, câștigată cu 3-1, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători de la începutul acestui sezon.