Fotbalistul a plecat de la FCSB după șase ani și jumătate petrecuți la gruparea roș-albastră. Sâmbătă, Șut a fost prezentat oficial la Al Ain, liderul din Emiratele Arabe Unite.

  • Al Ain a înregistrat 30 de puncte după 12 etape, cu nouă victorii și trei rezultate de egalitate consemnate

Răspunsul lui Adrian Șut pentru Darius Olaru după plecarea de la FCSB

În ziua în care Al Ain a prezentat transferul lui Șut, căpitanul Darius Olaru a publicat pe Instagram Stories o imagine alături de fostul său coechipier de la FCSB, dar și un mesaj.

”Mai mult de cinci ani colegi de cameră, nenumărate amintiri, râsete, nervi și vise împărțite. Mândru de tine, frate, oriunde ajungi, rămâi același om.

Mult succes la noua echipă! Brothers for life!”, a scris Darius Olaru pe Instagram Stories.

Adrian Șut i-a răspuns acestuia printr-un alt Instagram Stories.

”Mulțumesc din suflet, fratele meu, pentru toate momentele petrecute împreună: atât cele mai frumoase amintiri și clipele în care ne-am distrat, cât și cele mai grele momente, în care am fost mereu unul lângă celălalt. Real Brothers”, a scris Adrian Șut pe rețelele social media.