Neluțu Varga poate da lovitura! Vedeta clubului ar putea ajunge în Premier League. Suma cerută de ardeleni, un "chilipir"

Neluțu Varaga CFR Cluj Philip Otele Fotbal intern Neluțu Varga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 08 Aprilie 2024, 08:32
Data actualizarii: Luni 08 Aprilie 2024, 09:07

Neluțu Varga ar putea da un adevărat tun financiar în vară. O echipă din Premier League a pus ochii pe starul echipei din Gruia.

Philip Otele, transferat de CFR Cluj de la UTA în această vară, a făcut un sezon de vis în tricoul ardelenilor și a atras atenția mai multor echipe din Europa, conform presei britanice. 

Jucătorul nigerian este dorit în Premier League, Serie A, Belgia și Turcia, iar patronul ardelenilor a stabilit un preț de șase milioane de euro pentru a-l ceda.

Otele, ajuns în vizorul cluburilor din străinătate

Englezii de la Sport Witness consideră suma cerută de CFR Cluj un "chilipir", având în vedere potențialul lui Otele de a ajunge să valoreze între 30 și 40 de milioane de euro.

"Cei de la CFR i-au fixat un preț de șase milioane de euro. Poate fi un chilipir pentru Brighton și Brentford, având în vedere că Otele are potențialul de a valora 30-40 de milioane de euro în viitor", scriu britanicii.

Brighton (Premier League), Brentford (Premier League), Napoli (Serie A), Club Brugge (Belgia) și Trabzonspor (Turcia) sunt cluburile interesate de fotbalistul aflat sub contract cu CFR Cluj, potrivit englezilor.

Otele a impresionat în acest sezon la CFR Cluj, reușind să înscrie 13 goluri și să ofere 7 pase decisive în 38 de meciuri.

  • 1.5 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului de bandă în vârstă de 24 de ani, potrivit site-urilor de specialitate.
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!