VIDEO Mihai Stoica nu o uită pe CFR, nici atunci când e impresionat de atmosfera de la Galați: „Țin cu Sepsi de mic!” 

Mihai Stoica CFR Cluj FCSB Otelul Galati Sepsi OSK Sfantu Gheorghe Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 10 Iulie 2022, 08:39
Data actualizarii: Duminica 10 Iulie 2022, 11:19

Managerul general al FCSB-ului, o nouă „înțepătură” către CFR Cluj. 

Ultimul test al FCSB-ului înainte de startul sezonului a fost în Moldova, în direct pe PRO Arena. Roș-albaștrii s-au deplasat pe terenul Oțelului Galați, într-un meci care s-a încheiat cu victoria oaspeților, 1-0, grație golului marcat de Florinel Coman (24 ani). 

Mihai Stoica (57 ani) a fost impresionat de atmosfera creată de gălățeni, care au umplut stadionul la un meci de pregătire. De asemenea, managerul general al FCSB-ului a ținut să-i laude pe elevii lui Dorinel Munteanu (54 ani) pentru modul în care s-au prezentat. 

„Luna asta s-au făcut 20 de ani de când am plecat de la Galați. Parcă a fost ieri. E incredibil. Mă așteptam să fie public mult, dar nici chiar așa. Erau oameni afară care nu aveau loc pe stadion. E ceva ieșit din comun. 

S-au întâlnit două echipe care au suporteri. La Galați s-a produs emulație datorită promovării, iar noi așa suntem peste tot. Meciul a fost peste așteptări, cel puțin din punct de vedere al agresivității gazdelor. E bine, ne călim jucătorii tineri. Sperăm să fim bine săptămâna viitoare”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport. 

În același timp, CFR Cluj și Sepsi OSK se luptau pentru primul trofeu al sezonului, Supercupa României. Clubul din Sfântu Gheorghe s-a impus cu 2-1, golul victoriei fiind marcat de fostul jucător al lui Dan Petrescu (54 ani), Mario Rondon (36 ani). Ceea ce l-a făcut pe Mihai Stoica să-și recunoască simpatia pentru covăsneni. 

„Eu țin cu Sepsi de mic! Rondon mi-a plăcut mereu”, a răspuns ironic managerul general al FCSB-ului. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!