Mihai Stoica s-a schimbat vizibil, în ultimii ani. În sensul că, odată cu avansarea în vârstă, managerul roș-albaștrilor a devenit un om mai cumpătat, mai puțin implicat în certuri și războaie fotbalistice. Acum însă, reacțiile primite în mediul online, după o declarație pe care a dat-o recent, l-a scos din sărite pe Meme.
Concret, Stoica a spus că, în cazul în care titlul n-ar fi câștigat, din nou, de FCSB, i-ar plăcea ca Dinamo, marea rivală a roș-albaștrilor, să fie campioana acestui sezon. Explicația, pe care Meme n-a oferit-o totuși, ține de faptul că formația din Ștefan cel Mare, fiind în insolvență și fără licența UEFA, n-ar putea participa în viitorul sezon al cupelor europene. Drept urmare, FCSB, și dacă s-ar clasa pe 2 în play-off, după Dinamo, ar avea acces în preliminariile Ligii Campionilor. Așadar, Mihai Stoica a devenit „dinamovist“ pe principiul „interesul poartă fesul!“.
Meme a explicat acest lucru, la Prima Sport, unde a lansat și un atac la adresa celor care l-au criticat în mediul online, acuzându-l că, din postura de manager la FCSB, își dorește victoria celor de la Dinamo în campionat.
„Am un mesaj pentru toţi complexaţii ăştia, «artiştii ăştia de tastatură», şi aici nu vorbesc de ziarişti, vorbesc de suporterii roş-albaştri care, câteodată, mă vânează şi îmi zic faptul că nu se poate să spun că mi-o doresc pe Dinamo campioană. Voiam să clarific treaba asta. În cazul în care nu luăm noi campionatul, îmi doresc ca Dinamo să-l ia în faţa oricărei alte echipe. De ce? Pentru că noi am juca în Liga Campionilor, nu sunt atât de lipsit de logică şi de minte să-mi doresc ca Dinamo, rivala de moarte, să câştige campionatul în faţa noastră. Eu m-am gândit doar la posibilitatea de a juca în Liga Campionilor, în niciun caz nu-mi doresc ca Dinamo să ia campionatul în mod normal“, a declarat Mihai Stoica.