Marcel Pușcaș, reacție dură în privința lui Cristi Săpunaru

Marcel Puscas Cristi Sapunaru FCU Craiova Fotbal intern ”Uzura își spune cuvântul!” Marcel Pușcaș, despre echipa lui Mirel Rădoi
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Septembrie 2022, 16:04
Data actualizarii: Luni 12 Septembrie 2022, 16:22

Cristi Săpunaru (38 de ani), căpitanul Rapidului, a fost în centrul scandalului de la FCU - Rapid 1-0.

Fostul jucător de la FC Porto s-a războit cu fanii lui FCU, apoi a avut un conflict dur la vestiar. Săpunaru a susținut că a fost provocat de suporterul Ovidiu Mihăilescu, zis "Poștașu'", apoi Adrian Mititelu și-a trimis un apropiat pentru a-l potoli pe fostul internațional.

Pușcaș: "Aștept o suspendare serioasă pentru Săpunaru"

Președinte la FCU Craiova, Marcel Pușcaș, susține că Săpunaru ar trebui să primească o suspendare consistentă pentru că e recidivist.

”În mod normal, vom primi probabil o amendă, fiindcă n-ai argumente pentru alt tip de sancțiuni. În schimb, aștept o suspendare serioasă pentru Săpunaru, care este un recidivist în materie de scandaluri, încă nepedepsit corespunzător.

E momentul să se ia, în sfârșit, măsuri împotriva unui astfel de comportament incitant și agresiv”, a declarat președintele oltenilor, pentru playsport.ro.

"Dacă tot fotbalul îți spune că ești beat, te duci și te culci, domnu' Săpunaru!"

Pușcaș îl apără pe suporterul lui FCU Craiova și susține că atmosfera pe Stadionul Giulești, sezonul trecut, a fost una insuportabilă. 

”Chiar și dacă a fost provocat de Poștașu’, ce facem acum? Sărim toți la bătaie? Când am jucat în Giulești ne-am luat cafele în cap și scuipături, așa că ar fi trebuit să procedăm precum căpitanul Rapidului?

Trebuie să te autocontrolezi puțin. Dacă tot fotbalul românesc îți spune că ești beat, de la Răducioiu și Gică Popescu până la întreaga media, te duci și te culci un pic, domnu’ Săpunaru. Stai pe margine 3-4-5 etape. Cineva trebuie să-l potolească”, a mai spus Pușcaș, pentru sursa mai sus menționată.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!