Decizia lui Iordănescu Jr de a părăsi banca tehnică a fost luată la doar câteva ore după ce Legia Varșovia a fost eliminată în 16-imile de finală ale Cupei Poloniei de către Pogon Szczecin, scor 1-2.
Edi Iordănescu, dorit la Legia Varșovia
Antrenorul român s-a întâlnit cu cei din conducerea clubului, iar la scurt timp a venit și anunțul oficial. Imediat după ce s-a aflat de plecarea lui Iordănescu, jurnaliștii polonezi l-au criticat în termeni duri pe tehnician, căruia i-au reproșat că este ”plângăcios”.
La 24 de ore după despărțirea de Legia Varșovia, presa din Polonia anunță că Edi Iordănescu este gata să dea lovitura. Jurnalistul Piotr Kozminski de la Goal.pl susține că Iordănescu este unul dintre antrenorii doriți pe banca lui Genoa, clubul patronat de Dan Șucu, care l-a demis recent pe Patrick Vieira.
Deocamdată, în următoarea perioadă, Genoa va fi pregătită de interimarul Roberto Murgita și secundul Domenico Criscito.
Edi Iordănescu, desființat în Polonia
Publicația zawodtyper.pl l-a criticat pe Edi Iordănescu i-a reproșat tehnicianului român atitudinea avută încă de când a semnat cu Legia Varșovia și faptul că ”se plânge non-stop”.
Mai mult, polonezii susțin că Iordănescu a încercat să pozeze în victimă în media românească de fiecare dată când s-a arătat nemulțumit de condițiile întâlnite la Legia.
”Încă de la venirea sa în Polonia, Edward Iordănescu s-a făcut remarcat ca un tipic plângăcios. S-a văitat despre orice. Transferurile nu erau bune, veniseră la momentul nepotrivit, prea multe meciuri, lot restrâns, accidentări, călătorii, lipsă de somn, greșeli de arbitraj. Se plângea non-stop.
Dădea interviuri sau lăsa să scape informații către presa românească, care descria condițiile de muncă presupus extrem de dificile ale conaționalului la Legia. S-a lăsat impresia că Iordănescu este un martir în Polonia, și nu probabil cel mai bine plătit antrenor al unei echipe de club. Totuși, dacă rezultatele l-ar fi apărat pe român, nu ar fi fost nicio problemă. Problema este că, de ceva vreme, nu-l mai apără”, au scris polonezii.