S-a vehiculat că ar fi vorba despre Eyupspor, echipa la care evoluează Denis Drăguș, însă conducerea clubului din Super Lig a infirmat acest zvon.
Ioan Becali: ”Am vorbit în Arabia Saudită pentru Hagi!”
Ioan Becali a dezvăluit că l-a propus pe Gică Hagi la Al Hilal, chiar înainte de a fi numit Simone Inzaghi pe banca arabilor. Răspunsul arabilor a fost unul surprinzător. Chiar dacă Hagi a fost un fotbalist de legendă, ca antrenor, arabii sunt de părere că ”Regele” nu a excelat.
Din acest motiv, șeicii de la Al Hilal s-ar fi decis să mizeze pe fostul antrenor al lui Inter Milano.
”Anii trec, dar eu spun că de bine, de rău, trăiește o viață atât de liniștită acum. Intră în fibrilații acum când joacă Farul. Nu i-a venit niciun proiect, da. Că dacă vine o echipă și spune că-l vrea un an, nu știu dacă merge Gică.
Să fie cu o formație serioasă, cu un patron serios. Eu dacă aș avea ocazie să găsesc ceva, cu cel mai mare drag. Am și vorbit în Arabia Saudită, exact înainte să fie adus Simone Inzaghi acolo.
Și mi-a spus o persoană importantă din Arabia Saudită că Hagi e un nume excepțional, dar nu a antrenat echipe importante. Are un handicap după ce a plecat de la Galatasaray.
Okan Buruk, care e antrenor acum, îi pupa mâna lui Gică. Cred că trebuia să rămână la Galatasaray, a avut și el niște puncte de vedere, așa a fost”, a spus Ioan Becali, conform Fanatik.