Gigi Becali și-a luat „rachetă cosmică”! Patronul FCSB anunță noi schimbări în formula de start

Gigi Becali FCSB Nana Antwi Fotbal intern Gigi Becali/sursa foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 23 Ianuarie 2024, 17:21
Data actualizarii: Marti 23 Ianuarie 2024, 17:35

FCSB l-a transferat în această iarnă pe fotbalistul ghanez Nana Antwi, în vârstă de 23 de ani, de la FC Urartu, pentru suma de 50 de mii de euro.

Deși a anunțat că acesta va fi titular la meciul cu UTA Arad, scor 4-0, Gigi Becali a ales să meargă tot pe mâna lui Vali Crețu, în timp ce Antwi n-a fost inclus nici măcar în lot.

Totuși, patronul liderului din Superliga a anunțat că fotbalistul ghanez nu va mai lipsi din echipă la următorul meci al FCSB și i-a făcut o descriere spectaculoasă acestuia, afirmând că Nana Antwi este o „rachetă cosmică”.

„Să vedem fundașii laterali, în dreapta am adus, Radunovic e bun. Să vedem. Fundașii centrali... Dawa a început să paseze el... Ngezana e bun. Mijlocul e bun, atacul e bun, nu văd ce aș putea aduce. Atacant nu mai aduc, că nu mai are unde să joace, că atacanții sunt Băluță, Phelipe și Coman.

Nana (n.r. - Antwi) va juca, pentru că e rachetă cosmică. Nu știu eu de 'underi'. Facem o șmecherie, ceva. Poate va juca în stânga Nana, nu știu”, a spus Gigi Becali.

FCSB întâlnește în următorul meci din Superliga Universitatea Craiova, duminică, 28 ianuarie, în deplasare, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Contractul lui Nana Antwi la FCSB

Pentru a-l convinge pe fundașul dreapta să accepte oferta liderului din Superligă, Gigi Becali i-a pregătit un contract impresionant. Salariul va începe de la 10.000 de euro, iar după fiecare sezon va crește cu 1.000 lunar, notează iAMSport.ro.

Nana Antwi a încasat și o primă de instalare de 50.000 de euro, iar contractul său va avea o clauză de reziliere uriașă, așa cum Gigi Becali a obișnuit în ultimii ani. Aceasta se ridică la 20 de milioane de euro.

De asemenea, noul fundaș de la FCSB va avea și bonusuri consistente în caz că echipa va reuși să se califice în grupele competițiilor europene: 100.000 de euro pentru grupele Champions League, 30.000 de euro pentru Europa League și 15.000 de euro pentru Conference League.

”Cred că Steaua... FCSB este un club mare. Am urmărit meciurile când eram în Ghana. Cred că e cel mai bun club pentru mine”, a spus Nana Antwi.

Cine e Nana Antwi, noul jucător de la FCSB

A făcut junioratul în țara natală, la Young Wise FC, iar în 2018 a sosit pentru prima dată în Armenia, la Lori Vanadzor.

În sezonul 2019/2020 a fost împrumutat în Franța, la echipa secundă a lui Lille, însă a revenit ulterior în Armenia, la Lori Vanadzor.

Din 2021 evoluează la FC Urartu, formație la care a strâns 86 de meciuri și două goluri. Fundașul dreapta a marcat și în meciul retur cu Farul (2-3) din Conference League, cu un șut de la distanță.

Măsoară 1.80m, are 68kg și este cotat de Transfermarkt la 275.000 de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!