Gigi Becali anunță că „a făcut dreptate”! Doi jucători de la FCSB, chemați de urgență la „Palat”

Gigi Becali adrian sut FCSB mihai lixandru Fotbal intern Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Februarie 2024, 14:02
Data actualizarii: Luni 12 Februarie 2024, 14:10

Patronul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluit că zilele trecute a luat decizia de a le mări salariile lui Adrian Șut (24 de ani) și Mihai Lixandru (22 de ani).

Becali îi consideră indispensabili pe cei doi fotbaliști, motiv pentru care i-a invitat la „Palat” pentru a le mări salariile. 15.000 de euro pe lună este salariul pe care Adrian Șut îl va încasa la FCSB, în timp ce Mihai Lixandru va primi în jur de 12.000 de euro, de la 6.000 de euro pe lună.

Șut și Lixandru fac echipă la mijlocul terenului cu Darius Olaru, fiind cea mai utilizată „tripletă” la centru de către Elias Charalambous.

„Șut este dirijorul, avem orchestră, dar dirijor e numai unul. Trebuie doi dirijori. I-am făcut 15.000 și lui Lixandru i-am făcut vreo 12.000. Eu i-am chemat să le măresc salariile, trebuie să fie dreptate. Să respectăm”, a sus Gigi Becali într-o conferință susținută la „Palat”.

Lixandru și Șut nu sunt de vânzare

Becali a susținut într-o intervenție la Orangesport că nu i-ar ceda în momentul de față pe Lixandru și Șut nici pentru cinci milioane de euro.

„Pe Șut, dacă aș primi ofertă de 5 milioane de euro, nu l-aș da! Mi-ar fi teamă pentru campionat. Șut e creierul echipei. El e închizător-decar, dirijează tot”, a spus Becali.

Adrian Șut a strâns 22 de meciuri în acest sezon al Superligii, reușind să marcheze două goluri, în timp ce Mihai Lixandru și-a făcut apariția în 19 dintre cele 25 de etape disputate până acum, trecându-și în cont un gol.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!