Costin Curelea a lăsat postul de selecționer al naționalei României U20 liber, după ce a semnat cu naționala U21.
FRF a anunțat cine este noul selecționer al naționalei U20 a României
Adrian Iencsi este cel care îi va lua locul lui Curelea pe banca formației U20. Fostul fundaș a oferit prima reacție din postura de selecționer al naționalei României U20.
„Sunt onorat și recunoscător pentru încrederea pe care Federația Română de Fotbal mi-a acordat-o prin această numire. Preluarea funcției de selecționer al echipei naționale U20 reprezintă o mare responsabilitate, dar și o provocare pe care o accept cu entuziasm și determinare. Obiectivul meu principal este să contribui la dezvoltarea tinerilor jucători și să pregătim împreună o generație competitivă, gata să facă pasul către prima reprezentativă. Sunt convins că, prin muncă, disciplină și spirit de echipă, vom reuși să construim un grup puternic și unit”, a declarat Adrian Iencsi, conform FRF.ro.
Iencsi le-a mai antrenat de-a lungul carierei pe Corvinul Hunedoara, Pandurii Târgu Jiu și Rapid.
În carierea sa, fundașul a evoluat la echipe precum: Ceahlăul, Cetatea Târgul Neamț, Rapid, Spartak Moscova, Apollon Limassol, SV Kapfenberg, Concordia Chiajna și ASA Târgu Mureș.