UPDATE: ”Dragi ripensiști, lăsăm în urmă decepția rezultatului de ieri de pe stadionul „Electrica” și vă prezentăm un material video exclusiv postat pe canalul de YouTube al reputatului jurnalist Levente Balint”, a scris Ripensia Timișoara pe pagina oficială de Facebook după ratarea promovării, echivalentă cu un nou sezon, 2025-2026, în Liga 5 Timiș.
FOTO ȘI VIDEO Echipa de 4 ori campioană a României care a eliminat-o pe AC Milan, ”îngropată” încă un sezon în Liga 5! A comis-o acasă în meciul decisiv UPDATE
Formații cu nume din fotbalul românesc încearcă să supraviețuiască în diviziile inferioare.
Știrea inițială
Ripensia Timișoara, clubul cu patru titluri de campioană a României (1933, 1935, 1936 și 1938) și două Cupe ale României (1934 și 1936) reînființat în 2012, a jucat până în urmă cu câteva sezoane în Liga 2, dar acum se zbate în mediocritatea Ligii 5 din județul Timiș!
Duminică, în ultima etapă a campionatului, Ripensia avea nevoie de victorie acasă cu liderul AS Berini pentru a obține promovarea în Liga 4.
Nu a fost să fie însă, pentru că timișorenii au comis-o chiar pe teren propriu, deși au avut o bună perioadă de timp om în plus.
Ripensia Timișoara rămâne în Liga 5 Timiș
”Vasile Dziţac a deschis scorul în minutul 47 din lovitură de la 11 metri pentru liderul seriei a treia, din rândurile căruia Ioan Popa a fost eliminat în minutul 54 pentru două cartonaşe galbene.
Robert Balint a egalat spre final (min. 86) pentru timişoreni, dar insuficient pentru a câştiga campionatul”, scrie Sport Tim.
Astfel, AS Berini a câștigat Seria Est cu 69 de puncte și a promovat în Liga 4, în timp ce Ripensia a terminat pe locul secund, cu 66 de puncte.
Dincolo de trofeele interne câștigate, Ripensia se poate lăuda cu participarea în cupele europene ale vremii, unde a eliminat-o pe AC Milan în primul tur din Mitropa Cup (Cupa Europei Centrale), 3-0 acasă și 1-3 în deplasare în 1938.
Foto: Ripensia UVT
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News