CS Drobeta a reușit să câștige titlul județean în defavoarea celor de la... CS Drobeta 2024
În vara anului 2025, primăria condusă de Marius Screciu (PSD) a înființat echipa CS Drobeta Turnu Severin în Liga 4 și a impus ca obiectiv promovarea în Liga 3, la finalul actualului sezon. Echipa este finanțată și de Consiliul Județean Mehedinți și este antrenată de fostul internațional Florin Șoavă (47 de ani), care le-a mai condus pe Sporting Roșiori, CS Podari și ACSO Filiași în eșalonul al treilea.
Cu acest ajutor financiar, echipa a alcătuit un lot peste nivelul ligii județene și a reușit 24 de victorii și o remiză în 25 de etape, și un golaveraj uluitor, 168-15! În ultima etapă, severinenii vor întâlni pe CS Corcova (7 iunie, deplasare), apoi vor juca barajul pentru promovarea în Liga 3.
Echipa a câștigat seria cu cinci puncte peste contracandidata locală CS Drobeta 2024, club care este susținut de fani și de afaceriști locali, se prezintă pe rețele sociale ca "echipa de fotbal a orașului" și specifică că "acest proiect NU este finanțat din banii contribuabililor, ci exclusiv din bani proprii". CS Drobeta și CS Drobeta 2024 se vor reîntâlni în data de 13 iunie, în finala Cupei României - faza județeană Mehedinți, într-un meci care se anunță tensionat.
Lotul echipei cuprinde jucători tineri, precum Rafael Vlăsceanu, Aurel Clement, Denis Dragu, Eduard Brucă, Angelo Sîrbu, Bogdan Oprișa, Răzvan Erceanu, Constantin Ciolacu sau Luca Screciu (fiul primarului Marius Screciu), dar și stranierii James Asante (Ghana), Mbele Okala (Camerun), Prince Tabnore (Ghana), Yahaya Saleh (Nigeria) și Kusi Pandrous (Ghana).
Orașul mehedințean are un stadion funcțional de 20.000 de locuri
Primăria orașului Drobeta-Turnu Severin administrează "Municipalul", un stadion de 20.054 de locuri, pe care au evoluat în trecut FC Drobeta-Turnu Severin, CS Turnu Severin, CS Universitatea Craiova, FC U Craiova 1948 și Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Orașul nu a mai avut echipă în Liga 1 din sezonul 2012-2013, când Gaz Metan CFR Craiova și-a schimbat denumirea în CS Turnu Severin, s-a mutat în Mehedinți și a promovat pe prima scenă a fotbalului românesc.
Cei mai cunoscuți jucători care provin din Mehedinți sunt Rodion Cămătaru, Mirel Rădoi, Gabriel Boștină, Sorin Vlaicu, Marcel Pigulea, Constantin Oțet, Flavius Stoican, Gheorghe Tătaru, Sevastian Iovănescu, Florian Șoavă, Dorel Stoica și Doru Popescu.
Foto - CS Drobeta (FB)












