GALERIE FOTO DOCUMENT All-in pentru organizarea finalei Europa League la București. Ce decizie a luat Guvernul

Guvernul Romaniei Arena Nationala finala Europa League Fotbal intern Marcel Ciolacu
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 27 Octombrie 2023, 15:50
Data actualizarii: Vineri 27 Octombrie 2023, 15:43

La o zi după ce primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că Bucureștiul ar putea găzdui o nouă finală UEFA Europa League, Guvernul a făcut o mișcare importantă.

Vineri, în ședința de Guvern, a fost adoptată o hotărâre de susţinere a candidaturii României pentru a găzdui o finală Europa League, în 2026 sau 2027. În documentul adoptat este specificat faptul că organizarea unui asemenea eveniment ar ajuta imaginea întreagii țări.

Guvernul susține organizarea finalei Europa League la București

Conform documentului consultat de Sport.ro, organizarea finalei Europa League devine un obiectiv major pentru Guvern:

"Se declară candidatura României pentru desfășurarea la București a Finalei UEFA Europa League în anul 2026 sau 2027 de interes public și de importanță națională", se arată în hotărârea de Guvern.

De asemenea, Executivul a decis să formeze un comitet interministerial de coordonare pentru susținerea candidaturii României. Cu alte cuvinte, anumite ministere vor forma o echipă care va lucra pentru construirea unui dosar cât se poate de solid.

"Comitetul are ca obiective principale asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea Finalei UEFA Europa League, obținerea dreptului de organizare a finalei, precum și pregătirea și desfășurarea efectivă a acesteia la București în anul 2026 sau 2027", conform articolului 2 prevăzut în hotărârea de Guvern.

Comitet special pentru obținerea evenimentului

Din acest comitet special vor face parte zece membri, printre care și președintele FRF, Răzvan Burleanu. Iată cum arată componența:

  • Alexandru-Mihai Ghigiu (Șeful Cancelariei Prim-Ministrului)

  • Mircea Abrudean (Secretarul General al Guvernului)
  • Vicepreședintele/Președintele Agenției Naționale pentru Sport
  • Secretari de stat de la Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Ministerul Sănătății
  • Răzvan Burleanu (Președintele FRF)

În nota de fundamentare a acestei inițiative, Guvernul transmite: "Organizarea Finalei UEFA Europa League la București în 2026 sau 2027 este o oportunitate generoasă, atât pentru Federația Română de Fotbal, cât şi pentru statul român, de a ne promova publicului din România şi celui internațional ca o gazdă atractivă şi care oferă evenimente de mare calitate.

În acest context trebuie precizat faptul că audiența obținută nu provine doar de la transmisia TV în sine a meciului, ci şi din strategia UEFA de a-şi promova competițiile".

Arena Națională a fost inaugurată în 2011 și a mai găzduit o finală UEFA Europa League, în anul 2012. Atletico Madrid a învins atunci Athletic Bilbao fără drept de apel, scor 3-0.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!