"Cu cine ai ținut de mic?" Răspunsul dat de Alex Băluță în ziua prezentării la FCSB

alex baluta FCSB Fotbal intern
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 19 Iunie 2023, 16:01
Data actualizarii: Luni 19 Iunie 2023, 16:15

Alexandru Băluță a fost prezentat luni la FCSB, vicecampioana României. 

În cadrul conferinței de presă, atacantul consacrat la Universitatea Craiova a abordat mai multe teme interesante și a răspuns cu franchețe la tirul de întrebări venit din partea jurnaliștilor. 

Băluță, jucător pe care a încercat să-l transfere și Universitatea Craiova, a jucat din 2020 în Ungaria, la Akademia Puskas, formație pentru care a înscris 16 goluri în 85 de partide. Jucător creativ, care la Craiova forma un trident ofensiv redutabil alături de Alex Mitriță și brazilianul Gustavo, Băluță poate evolua în extreme sau în spatele vârfului, dar la un moment dat, la Craiova, a fost repartizat în rolul de "nouă fals". 

Polivalența sa l-a încântat și pe Gigi Becali, patronul de la FCSB, care a câștigat lupta cu amicul Mihai Rotaru pentru a-l transfera pe internaționalul cotat la 700.000 de euro.

Firesc, la conferința de prezentare, Băluță a fost chestionat și pe o temă clasică. A fost întrebat "cu cine ai ținut de mic?". A zâmbit la cutie și a răspuns ferm. "Din moment ce m-am născut în Craiova, normal că am crescut în spiritul ăla și am ținut cu Craiova, normal". 

Băluță a jucat 24 de meciuri pentru Slavia Praga (4 goluri și 5 assist-uri), transferându-se apoi la Slovan Liberec (5 goluri și 6 pase decisive in 25 de partide), iar din 2020 a jucat pentru Puskas Akademia, reușind 15 goluri și 16 assist-uri în 85 de meciuri.

2.6 milioane euro a plătit Slavia Praga pentru transferul lui Alexandru Băluță de la Universitatea Craiova, în vara lui 2018

 

700.000 euro este cota de piață, din prezent, a lui Alexandru Băluță

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!