Cine e George Gavrilaș, portarul echipei Metaloglobus
Fotbalistul campion cu Astra Giurgiu a avut o evoluție senzațională în prima manșă a barajului cu Poli Iași (1-1) de menținere / promovare în Superliga României. La 1-0 pentru ieșeni, Gavrilaș a parat lovitura de la 11 metri executată de Alin Roman. Forcingul oaspeților a venit imediat, iar pe final de meci, Dragoș Huiban a egalat printr-un șut la firul ierbii. În returul de pe 1 iunie, care se va juca la Clinceni, Metaloglobus pornește acum cu prima șansă.
Și datorită lui George Gavrilaș, care a mai avut două intervenții excelente în actul secund al meciului jucat contra formației lui Vasile Miriuță.
Cine e George Gavrilaș. Campion cu Astra, portarul formației care luptă pentru promovarea în primul eșalon putea ajunge la vârsta de 16 ani la AC Milan. Și-a istorisit povestea într-un material special realizat pentru Sport.ro de jurnalistul Gabi Chirea.
Cine e George Gavrilaș, eroul lui Metaloglobus
"Am început fotbalul acolo (la Sighetu Marmației), iar la 11 ani și jumătate am plecat de acasă, la Luceafărul 2000 Dej. Era echipă în oraș, dar nu era ce doreau părinții pentru mine. Am fost de la început portar, fratele meu e mai mare și a vrut atacant. Ăla mai micul stă în poartă. Am rămas la Unirea Dej, care era satelitul lui CFR Cluj. Am debut acolo în Liga 2, la 16 ani. Echipa a retrogradat și am rămas în Liga 3. Am mai jucat două sezoane la juniori și Liga 3", a spus Gavrilaș pentru Sport.ro.
Putea ajunge la academia AC Milan, la 16 ani
"În acea perioadă au fost cei de la AC Milan, au stat acolo două săptămâni, m-au văzut la două-trei meciuri. Mi-au zis să merg în Italia, eu doream, dar la birouri a fost problema. Probabil s-a dorit o sumă prea mare pentru transfer, s-a blocat undeva transferul. Cu siguranță era alta traiectoria în carieră, dacă ajungeam la 16 ani la AC Milan. Dar nu pot să mă plâng, am avut o carieră bună. Am fost mândru că m-a dorit Milanul la acea vârstă.
Apoi am vrut să mă întorc mai aproape de casă, m-am dus la Baia Mare, care era în Liga 2. Baia Mare nu prea avea bani să plătească suma de transfer și un impresar de acolo m-a cumpărat de la Dej. Ulterior, am ajuns la Astra Ploiești, unde antrenor era Nicolo Napoli. Acolo au fost portari foarte valoroși, de la Cristi Munteanu, Cătălin Grigore și Bogdan Miron la Dani Coman, Silviu Lung sau Plamen Iliev.", continuat pentru Sport.ro actualul portar de la Metaloglobus.
A câștigat campionatul, Cupa României și două Supercupe cu Astra Giurgiu
"La început a fost mai greu. Am jucat la echipa a doua, după fuziunea cu Dunărea Giurgiu, apoi mi s-a propus să merg împrumut la Brăila, ultimul loc din Liga 2. Am acceptat, am stat acolo jumătate de an și ne-am salvat de la retrogradare. Venise tata la ultima etapă să mergem la Sighet și pe drum, când eram aproape să ajung acasă, m-a sunat domnul Florin Prunea, care era președinte. El mi-a zis să mă întorc repede, pentru că trebuie să plec în cantonament cu prima echipă.
Am luat campionatul, Cupa României și două Supercupe. Clubul s-a desființat, dar nu a rămas cu datorii mari la mine. Erau întârzieri mari, chiar și când s-a câștigat titlul, dar banii s-au luat. Salariu, prime, bonusuri s-au luat. Cel puțin în cazul meu, nu am ce să reproșez.
Eu am avut o singură convocare la naționala U21. Cu generația lui Gicu Grozav și Nicolae Stanciu. Cu Stanciu sunt prieten, am mai vorbit, ne-am mai dat mesaje. Dacă mă așteptam să ajungă liderul naționalei? La cum era văzut la U21 și la cum vorbeau toți antrenorii numai la superlativ, mă așteptam să explodeze. Atunci nu era vorbăreț în vestiar, era mai retras. Gicu Grozav era mai vocal, avea și un statut, plecase deja la Standard Liege", a încheiat Gavrilaș.