INTERVIU Alex Bourceanu: „Pițurcă și Reghecampf au avut cel mai mare impact asupra mea!” Cum a descris victoria cu Chelsea + colegul care l-a impresionat cel mai tare de la FCSB

Alex Bourceanu FCSB Laurentiu Reghecampf nationala romaniei Victor Piturca

Fotbal intern

Data publicarii: Luni 27 Martie 2023, 17:16

Data actualizarii: Luni 27 Martie 2023, 17:31

Alexandru Bourceanu (37 de ani) a câștigat de trei ori titlul cu FCSB și s-a retras din cariera fotbalistică în iarna lui 2019 la SCM Gloria Buzău.

TAGS:

#Alex Bourceanu#FCSB#Laurentiu Reghecampf#nationala romaniei#Victor Piturca

Din articol

Alex Bourceanu: „Pițurcă și Reghecampf au avut cel mai mare impact asupra mea!”
INTERVIU Alex Bourceanu | „Aș putea spune că am o părere de rău”
De ce are nevoie FCSB pentru a lua titlu + momentul care l-a marcat pe Bourceanu
Alex Bourceanu lucrează în fiecare zi pentru a deveni antrenor
Nicolae Stanciu, o mașinărie de fotbal! „Atât de bun era”

În februarie 2009, fostul inchizător și-a făcut debutul la echipa națională de fotbal a României, sub comanda lui Victor Pițurcă, la 23 de ani și nouă luni. De atunci și până în momentul în care nu a mai fost convocat, Alex Bourceanu a bifat 26 de selecții în echipamentul reprezentativei.

Alex Bourceanu: „Pițurcă și Reghecampf au avut cel mai mare impact asupra mea!”

Sport.ro l-a contactat pe fostul jucător de la FCSB. Iar Alex Bourceanu a vorbit fără perdea despre anii petrecuți la fosta campioană a României, despre cele două escapade din străinătate, Trabzonspor și Arsenal Tula, dar și despre cei doi antrenori care i-au rămas la inimă, Victor Pițurcă și Laurențiu Reghecampf.

De asemenea, fostul închizător a descris și meciul celor de la FCSB de la București, împotriva „Reginei Europei”, Chelsea, scor 1-0. Atunci, Alex Bourceanu a fost închizătorul formației dirijate de Reghecampf, alături de Mihai Pintilii, dar și căpitanul echipei.

INTERVIU Alex Bourceanu | „Aș putea spune că am o părere de rău”

Salut Alex! Ai fost pe teren la victoria celor de la FCSB cu Chelsea. A fost meciul vieții?
Nu! Dar a fost un meci important. Aș putea numi trei-patru meciuri mai importante. Dar, probabil a fost cel mai bun meci pe care noi, ca echipă, l-am avut. A fost o performanță pe care nu am mai reușit-o. Dar, aș spune că, totuși, o performanță similară a fost, pentru mine, eliminarea Șahtiorului. Dar atunci nu am câștigat, ne-am calificat pe baza golurilor din deplasare.

Ai avut o carieră impresionantă de 15 ani și jumătate. Dacă ar fi să tragi linie, care e cel mai mare regret?
Nu aș putea spune că am un regret. O părere de rău, totuși, că după ce m-am accidentat la 29 de ani... A luat o turnură nefericită și nu am mai reușit să joc pentru echipa națională. Să nu mai reușești să prinzi după nicio selecție, e cumva trist. Dar nu aș putea spune regret, pentru că înțeleg că așa au fost lucrurile. Nu e ca și cum aș putea controla asta.

Ai câștigat de trei ori titlul în România cu FCSB. Ce a avut în plus generația ta față de cea actuală?
Nu cred că e vorba de ce am avut în plus, ci despre momentul în care am format grupul. Erau jucători de 25, 26, 27 de ani. Majoritatea dintre noi aveam familie, eram jucători cu experiență. În contrast cu această echipă care e foarte tânără și nu știu dacă e mai bună sau are mai multă calitate, poate că da. Noi când am câștigat jucam deja împreună de un an împreună. Mulți dintre cei actuali sunt în primul an. Nu 10, dar șapte-opt sunt.

De ce are nevoie FCSB pentru a lua titlu + momentul care l-a marcat pe Bourceanu

Ultimul titlu al „roș-albaștrilor” a fost în sezonul 2014/15, cu tine în teren. Ce nu a mers în toți acești ani pentru FCSB?
A fost unul dintre cele mai slabe sezoane ale mele, după acea accidentare de care aminteam mai devreme. Totuși, în momentul în care FCSB va avea o echipă care joacă de cel puțin un an, doi împreună, va avea mai puțini jucători... Dar, în același timp mai e și problema play-off-ului. FCSB nu a câștigat niciodată un play-off. Perspectiva de a câștiga un play-off e un lucru care trebuie luat în considerare.

Septembrie 2012, FCSB - Rapid 1-0. Cum te-ai simțit știind că ai reușit să aduci victoria împotriva rivalei chiar la ultima fază?
E momentul care îmi rămâne cel mai bine definitiv în memorie. E un meci mai important, mai emoționant pentru mine decât cel cu Chelsea și pentru că am marcat într-un meci în care am dominat. În acel moment, a fost ceva special. Gol în minutul 90+6, marcam rar, și într-un derby cu un stadion aproape plin. Pot spune că e un moment personal pe care l-aș enumera în cariera mea, exceptând situațiile când împreună cu echipa am avut rezolvate.

Trabzonspor, în Turcia, și Arsenal Tula, în Rusia, au fost cele două escapade ale tale în străinătate.
Din păcate, la Trabzonspor am avut acea primă accidentare. Am revenit la FCSB, m-am întors în Turcia și am avut încă o accidentare. M-a făcut să vreau să plec de la echipă, pentru că nu părea că voi reveni cu acea accidentare la gleznă pe care am avut-o. Dacă îmi reveneam, cu siguranță aș fi jucat din nou în Turcia. Poate nu la Trabzon, poate la o altă echipă. Nu mă gândesc că nu aș fi jucat în mod regulat. Clima foarte bună, condițiile foarte bune, problemele cu banii care sunt tot timpul în Turcia. Așa aș caracteriza perioada de la Trabzon. Atmosfera foarte bună la plăcută, multe lucruri bune. Mi-a plăcut în Turcia.

În Rusia, la fel. Am avut un an excelent. Poate al doilea cel mai bun an al meu din carieră. Aș evidenția acel an când am jucat în Rusia, pentru că am avut rezultate cu echipa. Rușii sunt extrem de seriosi și salariile toate erau la zi. Asta era important, e un lucru pe care l-am întâlnit rar în cariera mea, exceptând când am fost la FCSB. Din păcate am plecat târziu și m-am accidentat. Ăsta e o formă de tristețe, dar așa s-au desfășurat lucrurile și nu erau în controlul meu.

Alex Bourceanu lucrează în fiecare zi pentru a deveni antrenor

Mai ai de gând să devii antrenor?
Lucrez la asta în fiecare zi. Cum mă antrenam, cum jucam, cum mă implicam ca jucător, poate la un nivel mai mare să lucrez să devin antrenor. E o chestiune de timp până obțin licențele. Lucrez în fiecare zi, încerc să ating cât mai multe topicuri legate de fotbal și, deși nu am experiență de antrenor, am pașii pe care trebuie să-i parcurg destul de bine definitiți. Dacă cineva m-ar întreba care e planul meu, l-aș putea detalia, dar asta ar dura ore întregi. Nu știu dacă mulți oameni au un astfel de plan. Din punctul meu de vedere, aici e un atuu pentru mine. Să fii pe marginea terenului, să ajuți echipa să câștige e un lucru pe care nu-l poți controla. Nu joci tu, joacă jucătorii tău. Joacă și adversarul. Dacă mă pregătesc sau nu, da, mă pregătesc foarte intens. Ăsta e răspunsul.

Care e antrenorul cu care te-ai înțeles cel mai bine?
Cu cei mai mulți dintre antrenorii pe care i-am avut m-am înțeles bine. Aș putea că cei care au avut cel mai mare impact asupra mea au fost Victor Pițurcă și Laurențiu Reghecampf. Pițurcă, pentru că m-a convocat la echipa națională, am avut lucruri de învățat de la el. Aveam 10-15 meciuri în prima ligă și m-a adus la națională. Iar cu Laurențiu Reghecampf, pentru că am avut niște rezultate, iar nivelul meu a crescut și asta mi-a facilitat un transfer în străinătate și un loc la națională. Dar, sigur, am învățat lucruri bune de la toți antrenorii, chiar dacă cu unii m-am înțeles mai bine sau mai puțin bine.

Nicolae Stanciu, o mașinărie de fotbal! „Atât de bun era”

Ai un jucător român preferat?
N-am niciun jucător preferat în general. Hai, să spun, poate Messi, De Bruyne, nu aș putea spune că am un jucător român preferat. Dacă ar fi să aleg un jucător, l-aș alege pe Stanciu. Mi-a fost coleg, l-am cunoscut de aproape, am jucat împreună. Știu cum se antrena. Îmi amintesc, îți spun o chestie care e foarte interesantă. La antrenament, când făceam jocuri cinci la cinci sau șase la șase. Fiind cu Stanciu în echipă, el era atât de bun încât primea mingea, șuta la poartă, marca gol. La fiecare fază. Cu stângu, cu dreptu, cu capul. Îi spuneam 'ne uităm la tine cum te antrenezi?'. Ca anecdotă, atât de bun era Stanciu. Era incredibil de bun. Din voleu, de jos, de sus. Marca oricum. Era și un jucător care se apăra, făcea pressing, venea cu noi, încerca să acopere și reușea asta. Face ambele faze.

Ți se spunea „Gattuso” și „Gladiatorul”. Cum ai primi aceste porecle?
Gattuso îmi spuneau băieții la Galați, iar Gladiatorul cred că mi-a spus 'nea Gigi. La Galați, îmi plăcea că am porecla asta. După aceea, nu mi-a mai păsat, nu luam foarte în serios. Unii o spuneau sub o formă de glumă. Dar, per total, nu era foarte important pentru mine. Poate exceptând primul an la Oțelul, încercam să-mi fac un nume, să joc cât mai bine, să ajung la naționala României. Visele de atunci. Erau porecle, nu erau neapărat importante.