ALARMA pentru FCSB si echipa nationala! Doua concerte MASIVE pe National Arena. Anuntul oficial

Metallica Concert Ed Sheeran Romania Concert Metallica Romania Ed Sheeran National Arena Fotbal intern ALARMA pentru FCSB si echipa nationala! Doua concerte MASIVE pe National Arena. Anuntul oficial
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Septembrie 2018, 18:35
Data actualizarii: Luni 24 Septembrie 2018, 18:42

FCSB s-a mutat la Voluntari in ultima perioada din cauza problemelor cu gazonul de pe National Arena. 

Metallica va concerta in Romania! O veste uriasa pentru fanii rock, una mai putin buna pentru echipele de fotbal romanesti. National Arena se confrunta cu probleme serioase, iar FCSB s-a mutat la Voluntari in ultima perioada. Si echipele nationale au probleme din cauza gazonului, insa oficialii municipalitatii nu au gasit pana acum o solutie.

Vara viitoare, sunt doua mari concerte anuntate pe cel mai mare stadion din tara. Ed Sheeran va intra primul in scena, pe 3 iulie 2019, la primul concert al sau din Romania.

Apoi, legendara trupa americana de rock Metallica va sustine un nou concert in Romania, pe 14 august 2019, parte a turneului "Worldwired". In deschiderea trupei Metallica vor concerta trupele Ghost si Bokassa, au anuntat azi organizatorii.

Trupa americana va reveni in Europa si Marea Britanie intre 1 mai si 25 august 2019, cu 25 de show-uri programate in peste 20 de tari.

Turneul va debuta pe 1 mai 2019, la Lisabona, si va include orase in care Metallica nu a mai concertat de multi ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oara din 1988), Berlin, Moscova, Varsovia, Bucuresti, Gothenburg, dar si locuri unde trupa va canta in premiera, precum Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) si Tartu (Estonia).

Fiecare bilet cumparat va include si cel de-al 10-lea album Metallica, „Hardwired…To Self-Destruct”, in format digital.

Fanii vor primi un mail ulterior achizitiei de bilet cu instructiuni pentru a-si descarca albumul.

Pentru concertul de pe 14 august, fanii vor avea posibilitatea sa achizitioneze trei pachete VIP, ce includ bilete in zone premium si alte beneficii, printre care acces cu prioritate, tur prin muzeul itinerant „Memory Remains” si intalnire cu trupa.

Biletele vor costa:

Gazon A - 345 lei
Gazon B - 285 lei
Cat 1 - 685 lei
Cat 2 - 505 lei
Cat 3 - 345 lei
Cat 4 - 285 lei
Cat 5 - 235 lei

Membrii fanclubului Metallica vor putea achizitiona bilete incepand de marti, 25 septembrie, mai multe informatii fiind disponibile pe metallica.com.

Cele doua concerte pot afecta serios si planurile echipei nationale, care in septembrie 2019 are programate meciuri importante de calificare la EURO 2020.

In plus, in lunile iulie si august au loc meciurile din preliminariile cupelor europene. Acolo joaca de obicei echipele din Bucuresti care se califica. FCSB a avut de suferit in aceasta vara in prelimianariile Europa League. 

National Arena, probleme cu gazonul si cu sonorizarea! 

Concertele Metallica si Ed Sheeran din 2019 nu vor fi primele concerte de amploare gazduite de cel mai mare stadion al tarii. Trupa americana Red Hot Chili Peppers a prima trupa mare gazduita pe stadionul inaugurat in 2012, insa atunci fanii trupei s-au plans de sonorizarea proasta. National Arena a mai gazduit concertele trupelor Depeche Mode si Kings of Leon in ultimii ani. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!