Supranumit „Cobra”, acesta a fost oprit de polițiști în Poiana Brașov și testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incidentul a avut loc în jurul orei 21:30, iar în urma verificărilor, oamenii legii au decis suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, conform legislației în vigoare. 

Pentru că valoarea este sub pragul de 0,80 mg/l, fapta nu este considerată infracțiune, ci contravenție, sancționată cu suspendarea permisului și amendă, informează GSP.

Este a treia oară

Situația este una delicată pentru fostul atacant, deoarece nu este la primul incident de acest tip.

În urmă cu aproximativ trei ani, Adrian Ilie a fost implicat într-un caz similar, însă atunci consecințele au fost mai serioase.

În 2023, acesta a fost depistat cu o alcoolemie mai mare, iar cazul a ajuns în instanță după ce a refuzat recoltarea de probe biologice la Institutul Național de Medicină Legală. 

În 2024, a primit o condamnare de 8 luni de închisoare cu suspendare, cu amânarea aplicării pedepsei și o perioadă de supraveghere de doi ani.