Meci de poveste sâmbătă în optimile de finală ale Cupei Moldovei, cu Zimbru Chișinău în prim-plan cu o revenire memorabilă.

Chiar pe Stadionul „Zimbru”, gazdele s-au văzut conduse cu 3-0 în minutul 30 de EFA Visoca, echipă din Liga 3!

Andrei Stratan (19) și Vasile Pașa (22, 30) au fost marcatorii oaspeților, iar Zimbru a reușit cu greu să înscrie golul de 1-3 în minutul 45+1 prin Arquimedes Ordonez, un atacant născut în SUA care evoluează pentru naționala din Guatemala.

Israelianul cu cetățenie română Guy Dahan a redus din diferență (60), 2-3, scor care a rămas neschimbat până cu două minute înainte de finalul partidei.

Un mijlocaș de la FC Barcelona și un atacant din Guatemala, eroii revenirii lui Zimbru 

Din minutul 88 a început ”avalanșa” de goluri pentru Zimbru: spaniolul Iu Ranera (88), mijlocaș format de FC Barcelona, și același ”Quimi” Ordonez (90+3, 90+5) au marcat pentru 5-3 pentru Zimbru și calificarea în sferturile de finală ale Cupei Moldovei!

”Primăvara a început cu o victorie pentru echipa noastră.

Deși am suferit în prima repriză la capitolul finalizare, ne-am revanșat pe final de meci.

Mulțumim tuturor celor ce au fost prezenți la stadion”, a postat Zimbru Chișinău pe pagina oficială de Facebook.