În momentul de față, internaționalul român figurează ”fără agent” pe site-ul specializat în transferuri Transfermarkt. Până la finalul stagiunii, Man va fi reprezentat de către tatăl său, Cristian.
Victor Becali: ”Ce a făcut Man? A rupt gura târgului, a zăpăcit fotbalul italian?”
Neoficial, în iarnă, cel care a venit cu oferta din partea Fiorentinei pentru transferul lui Dennis Man a fost Pietro Chiodi, cel care a fost acuzat de Ioan și Victor Becali de faptul că le-a ”furat” jucătorii în perioada în care cei doi au avut probleme cu legea. Acesta ar putea fi motivul rupturii dintre fotbalist și firma Becali Sport.
Victor Becali pare dezamăgit de decizia luată de Dennis Man, pentru că agentul nu s-a abținut când a venit vorba despre fotbalistul Parmei. ”A rupt gura târgului? A zăpăcit fotbalul italian?”, a întrebat retoric agentul.
”Să spun eu ceva de Man? Al cui e? E al lui, Man este al lui Man. Nu, nu (n.r. nu mai colaborează), a fost o perioadă, am colaborat. Are potențial, așa și, dar ce a făcut?
A rupt gura târgului, a zăpăcit fotbalul italian? Și care e problema, să dea Dumnezeu să ajungă să fie căutat de toate echipele, nu am nicio problemă”, a spus Victor Becali la Digi Sport.
”Te aștepți la o reacție de la Man?” Cristi Chivu, răspuns fără ocolișuri
La conferința de presă premergătoare meciului cu Inter, Cristi Chivu, antrenorul ”Cruciaților”, a fost întrebat despre Dennis Man, fotbalistul care a avut evoluții din ce în ce mai șterse în acest an.
”În meciurile mari, Parma a venit adesea cu ceva în plus. Te aștepți la o reacție din partea lui Man?”, a întrebat reporterul.
Chivu este convins că Man va reuși să-și recapete forma de odinioară și să reușească să-și treacă mai des numele pe tabela de marcaj.
”Fiecare meci are propria sa poveste. Această echipă a fost mereu construită pentru a lucra pe tranziții și pe viteză în benzi. Au făcut meciuri bune împotriva unor adversari importanți, ceea ce conteaz, dar nu întoteauna s-a întâmplat asta. Trebuie să înțelegem că putem juca împotriva oricui, ăsta e mesajul. Fiecare meci are propria sa poveste, trebuie să te adaptezi și să știi să faci mai multe lucruri.
Man lucrează bine, încearcă să depășească anumite dificultăți. Sunt convins că va reuși să se deblocheze și să fie decisiv prin goluri”, a spus Chivu, potrivit TuttoMercatoWeb.