Nigeria s-a calificat facil în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni 2025, competiţie găzduită de Maroc, după ce a surclasat Mozambicul cu scorul de 4-0, luni seara, la Fes, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Nigeria, cu Lookman, Osimhen și Adams în atac, a reușit scorul competiției
Ademola Lookman (20), atacantul echipei Atalanta, a deschis scorul, apoi Victor Osimhen, golgheterul lui Galatasaray, a reuşit o dublă pentru ''Super Vulturi'' (25, 47), tabela fiind închisă de Akor Adams (75), atacantul formaţiei Sevilla.
De remarcat că Adams a oferit pasele decisive la primele două goluri, iar Lookman, la ultimele două, informează Agerpres.
Echipa antrenată de malianul Eric Chelle a reuşit cel mai mare scor de la acest turneu final.
Mozambicul a avut cea mai bună participare a sa la turneul continental, după ce în precedentele cinci ediţii la care s-a calificat nu a trecut de faza grupelor.
Nigeria, care a ratat mai multe ocazii de gol, va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Algeria şi RD Congo, meci programat marţi.
Nigeria a jucat finala ediţiei precedente a competiţiei, în 2023, pierdută în faţa Cote d'Ivoire.
Programul sferturilor de finală, cu camerunezul Devis Epassy de la Dinamo singurul jucător din Superligă rămas în competiție
Vineri 9 ianuarie
ora 18:00
Senegal - Mali
ora 21:00
Camerun - Maroc
Sâmbătă 10 ianuarie
ora 18:00
Algeria/RD Congo - Nigeria
ora 21:00
Egipt - Coasta de Fildeș/Burkina Faso