Un fost mare portar s-a stins la scurt timp după ce a fost informat de doctori că mai are doar șase luni de trăit

Andy Goram Glasgow Rangers Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 02 Iulie 2022, 16:50
Data actualizarii: Sambata 02 Iulie 2022, 16:59

Un fost portar al lui Rangers a încetat din viață după o luptă inegală cu o boală incurabilă.

Andy Goram, fostul portar al lui Glasgow Rangers şi al naţionalei Scoţiei, a murit la vârsta de 58 de ani după o scurtă luptă cu cancerul, a anunţat sâmbătă clubul la care el a evoluat cea mai mare parte a carierei, scrie Reuters.

Goram, 260 de meciuri în tricoul lui Rangers

Goram a jucat 260 de meciuri pentru Rangers între 1991 şi 1998, câştigând de cinci ori campionatul şi de trei ori Cupa Scoţiei. Fotbalistul a avut 43 de selecţii pentru reprezentativa ţării sale şi a fost titular la EURO 1992 şi 1996.

Goram, care a anunţat în aprilie că a fost diagnosticat cu cancer, a fost un idol al fanilor de pe Ibrox, fiind votat de ei în 1999 ca fiind cel mai bun portar din istoria lui Rangers, scrie Agerpres.

Către sfârşitul carierei, el a jucat la Sheffield United şi Motherwell, iar în sezonul 2000-2001 a fost împrumutat la Manchester United.

Goram a fost diagnosticat în acest an cu cancer esofagian în stadiul patru. Metastazele s-au răspândit la ficat, plămânul drept, trei vertebre şi coaste. El a respins chimioterapia după ce a văzut impactul tratamentului asupra soţiei sale, Miriam, în timpul luptei pierdute cu cancerul de anul trecut.

La finalul lunii mai, doctorii îl informau că mai are de trăit doar șase luni de zile și îl invitau să se bucure de tot ce-i va oferi viața.

„Doctorul mi-a spus să mă bucur de viața de zi cu zi, încercând să fiu cât mai natural. Durerea este acum gestionabilă, pot să merg în vizită la prieteni sau la un club de fani cât timp sunt ok. Singura diferență este o bombă cu ceas”, spunea Andy Goram după ce a primit vestea teribilă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!