Thomas Muller ar putea ajunge la Fiorentina în vară

Clubul italian de fotbal Fiorentina ar fi interesat de aducerea atacantului german Thomas Muller, al cărui contract cu Bayern Munchen nu va fi reînnoit la finalul actualului sezon, scrie DPA citând săptămânalul Sport Bild.

Publicaţia a menţionat că oficiali ai clubului din Serie A ar fi contactat deja agentul jucătorului german.

Muller, care şi-a petrecut toată cariera la Bayern Munchen, cu care a câştigat 33 de trofee, plus Cupa Mondială 2014 cu naţionala Germaniei, nu a indicat până acum dacă la vară se va retrage din activitate sau va pleca la un alt club. Există, de asemenea, informaţii că Muller ar fi dorit de echipe din Turcia, Arabia Saudită şi SUA, transmite Agerpres.

Fiorentina a mai beneficiat şi în trecut de serviciile unor jucători proveniţi de la Bayern Munchen, atacantul Mario Gomez evoluând pentru italieni între 2013 şi 2015, iar Franck Ribery între 2019 şi 2021.

În prezent, echipa antrenată de Raffaele Palladino este pe locul 8 în Serie A după 33 de etape, cu 53 de puncte, şi încă speră să prindă un loc de cupe europene în sezonul viitor.

Thomas Muller, dezamăgit că nu i-a fost oferit un nou contract la Bayern

Sosit în anul 2000 la grupele de juniori ale lui Bayern Munchen, Thomas Muller a debutat în 2008 la prima echipă. A strâns până acum 743 de meciuri (record all-time pentru club), a înscris 247 de goluri (locul 3 all-time, după Gerd Muller și Robert Lewandowski) și a cucerit 32 de trofee.

Contractul lui Thomas Muller expiră la finalul acestui sezon, iar Bayern Munchen a decis să nu îi propună o nouă înțelegere. Campionul mondial din 2014 s-a arătat dezamăgit de acest aspect într-o scrisoare adresată fanilor, sâmbătă dimineață.

"După multe speculații apărute recent în privința mea, vreau să transmit această scrisoare pentru a clarifica lucrurile. Chiar și după atâția ani și indiferent de minutele jucate, ador să fiu pe teren cu băieții și să lupt pentru trofee în aceste culori. M-aș fi văzut având același rol și în sezonul următor.

Totuși, clubul a decis să nu îmi propună un nou contract pentru sezonul următor. Chiar dacă nu este ceea ce îmi doresc, este important ca clubul să își respecte ideea. Respect decizia lor, una care cu siguranță nu a fost luată ușor de conducere", a transmis Thomas Muller, la începutul lunii aprilie.