Perioada petrecută de Patrick Vieira pe banca echipei Genoa, patronată de Dan Şucu, se apropie de sfârşit!
Sunt tot mai multe indicii că antrenorul francez va încheia relaţiile contractuale formația din Serie A, la sfârşitul acestui sezon, a relatat Football Italia.
Chiar dacă Vieira a rămas tăcut în privinţa viitorului său, declarând recent, într-o conferinţă de presă, că atenţia sa rămâne strict pe sfârşitul acestui campionat, surse apropiate clubului au sugerat că plecarea sa este foarte probabilă.
Potrivit TuttoMercatoWeb, ultimele două meciuri ale echipei Genoa din acest sezon, cu Atalanta pe teren propriu şi cu Bologna în deplasare, ar putea să reprezinte ultimele prezenţe pe banca pentru antrenorul francez de 48 de ani.
Genoa are deja varianta de înlocuire: Paulo Sousa
Angajat cu scopul de a duce Genoa pe un loc confortabil în clasament, cât mai departe de zona retrogradării, Vieira s-a bucurat de un mandat convingător pe Stadio Luigi Ferraris, cu bune şi rele în ultimele săptămâni. Chiar și așa, francezul ar putea pleca după doar un sezon, potrivit Agerpres.
Directorul sportiv al clubului, Marco Ottolini, analizează deja variantele pentru înlocuirea lui Vieira, iar Paulo Sousa ar putea să fie un candidat important. Antrenorul portughez, în prezent la Shabab Al-Ahli din Emiratele Arabe Unite, nu e străin de fotbalul italian, conducând anterior Fiorentina şi apoi Salernitana într-un mandat scurt, anul trecut. Numele său este în fruntea listei scurte a managerului Ottolini pentru înlocuirea lui Vieira.