SPECIAL | Ferencvaros le dă clasă forțelor SuperLigii! Campioana Ungariei surclasează Farul, FCSB, CFR și Rapid la un loc  

ferencvaros Superliga Ungaria Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 22:02
Data actualizarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 22:08

S-a încheiat perioada de transferuri în SuperLiga României, iar traiectoria investițiilor a rămas la nivelul ultimelor sezoane, una scăzută.

Ungaria a cheltuit mult mai mult în comparație cu echipele cu pretenții de la noi, prin campioana Ferencvaros.

Farul, FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Sepsi sau Rapid au legitimat jucători, în mare măsură, fără sume de achiziții. În plus, modul în care a tratat Farul, campioana României, aventura din cupele europene a fost criticată de mulți specialiști de la noi, pentru că adus și jucători de la echipe retrogradate în Liga 2, de la FC Argeș și CS Mioveni, gratis.

În total, formația lui Gică Hagi a investit numai 350.000 de euro în jucători, conform Transfermarkt. Clubul de la malul mării și-a permis să plătească 250.000 de euro pentru armeanul Narek Grigoryan și 100.000 de euro pentru argentinianul Marco Borgnino, veniți de la FC Urartu, respectiv Rafaela, din țările lor natale.

Rapid, campioana sumelor plătite pentru transferuri! 

Analizând mai departe nivelul investițiilor făcute de forțele din SuperLiga României, FCSB, vicecampioana din sezonul trecut, a plătit doar pentru aducerea unui jucător, pentru fundașul african Siyabonga Ngezana, 600.000 de euro.

CFR Cluj a cheltuit numai 275.000 de euro, în ciuda numărului ridicat de veniri: 200.000 de euro pentru Luka Juricic (de la Pyunik Yerevan), 45.000 de euro pentru Vasile Mogoș (Crotone) și 30.000 de euro pentru Ziv Morgan (Kiryat Shmona).

Universitatea Craiova și Sepsi nu au plătit, conform Transfermarkt, pentru vreo legitimare, iar Rapid a investit cel mai mult din SuperLigă, în totală opoziție cu rivalele din Bănie și din Sfântu Gheorghe.

Forțele din SuperLiga au plătit în total 3.6 milioane de euro 

Dan Șucu a anunțat un buget generos pentru întărirea lotului, plătind 2.45 de milioane de euro pentru cinci jucători: 800.000 de euro pentru Andrei Borza (de la Farul), 600.000 de euro pentru Albion Rrahmani (FC Ballkani), 500.000 de euro pentru Claudiu Petrila (CFR Cluj), 400.000 de euro pentru Omar El Sawy (FK Csiksereda) și 150.000 de euro pentru Christopher Braun (CFR Cluj).

Așadar, cel mai scump transfer al verii a fost făcut de Rapid, pe lângă sumele totale investite, odată cu aducerea lui Andrei Borza de la Farul!

Conform sursei amintite, cluburile cu pretenții în SuperLiga României au cheltuit în total, în transferuri, 3.6 milioane de euro. Dacă ne uităm dincolo de granița de la Nădlac, în Ungaria, sumele plătite sunt net superioare celor șase formații amintite.

CITEȘTE ȘI: 10 ani de la România - Ungaria 3-0. Sport.ro a vorbit cu actorii principali ai meciului de pe Arena Națională

Ferencvaros, de două ori mai mulți bani investiți decât forțele SuperLigii la un loc 

Campioana Ferencvaros și-a permis să achite 7 milioane de euro pentru întărirea lotului! Cel mai mult a investit pentru achiziționarea columbianului Cristian Ramirez, de la Krasnodar, din Rusia (2 milioane de euro). Este adevărat că echipele celelalte din prima ligă maghiară au plătit mut mai puțin spre deloc pentru transferuri.

Doar Debrecen a adus un fotbalist pe bani, 45.000 de euro. În rest, toate celelalte cluburi au luat jucători liberi de contracte.

Ferencvaros și-a permis acest lux pentru că a dat o lovitură la capitolul plecări. L-a cedat pe marocanul Ryan Mmaee în liga secundă din Anglia, la Stoke City, pentru 4 milioane de euro!

Totuși, SuperLiga mai bine cotată decât prima ligă a Ungariei 

Pe hârtie însă, SuperLiga României este mai bine cotată decât prima ligă a Ungariei. Toți fotbaliștii legitimați în campionatul nostru cresc cota totală la 202 milioane de euro, în timp ce campionatul de peste graniță are o valoare de 135 de milioane de euro.

SuperLiga României are în componență 16 echipe, iar Nemzeti Bajnokssg (așa cum se numește prima ligă din Ungaria) are numai 12.

VIDEO EXCLUSIV Mihai Pintilii, despre România - Ungaria 3-0

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!