Selecționerul Hugo Broos se pregătește să anunțe lotul preliminar al naționalei Bafana Bafana pentru Cupa Mondială din 2026, găzduită de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. În acest context, jurnaliștii sud-africani analizează opțiunile pe care tehnicianul le are la dispoziție, atenția principală fiind îndreptată către jucătorii care evoluează în străinătate.
Pentru compartimentul defensiv, echipa națională are de gestionat o situație complicată. Siyabonga Ngezana este o piesă de bază, însă se confruntă cu probleme de sănătate în acest final de sezon, aspect care poate cântări decisiv în alegerea lotului final.
Semne de întrebare în centrul defensivei
„Siyabonga Ngezana rămâne pe tușă din cauza unei accidentări, ceea ce ridică îndoieli serioase cu privire la pregătirea sa pentru Cupa Mondială. Absența sa ar fi o pierdere semnificativă, având în vedere importanța sa ca titular în centrul apărării”, a transmis publicația Africa Soccer.
Potrivit aceleiași publicații, Hugo Broos caută deja soluții alternative. Mbekezeli Mbokazi a devenit o opțiune constantă în Major League Soccer, în timp ce Ime Okon a adunat minute importante în liga a doua din Germania.
Pe lângă incertitudinile din defensivă, selecționerul Africii de Sud se confruntă cu o formă inconstantă și în rândul jucătorilor de atac. Lyle Foster a lipsit din lotul celor de la Burnley la cel mai recent meci, în timp ce Percy Tau nu a mai bifat minute oficiale pentru echipa sa de club din luna martie, reducându-și astfel considerabil șansele de a prinde lotul pentru turneul final.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Hugo Broos în privința lotului care va face deplasarea la Cupa Mondială 2026.