Selecţionerul Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, a recunoscut că debutul său pe banca tehnică a ''Selecao'' a fost ''foarte special'' şi a opinat că punctul câştigat în Ecuador (0-0) este unul bun, scrie Agerpres.
''Am peste 1.200 de meciuri ca antrenor, iar astăzi a fost primul meu meci ca selecţioner al Braziliei şi a fost ceva special, a recunoscut Ancelotti, care a preluat frâiele Canarinhei după ce a părăsit-o pe Real Madrid în urmă cu doar două săptămâni. Pentru mine, este un dar să fiu aici. E un sentiment diferit faţă de a reprezenta un club, pentru că aici ai sentimentul că există o ţară în spatele tău. Scopul nostru este să ne calificăm şi să concurăm la Cupa Mondială, să încercăm să plasăm Brazilia printre primele poziţii în fotbalul mondial, unde a fost întotdeauna. Vom lupta pentru a obţine asta''.
Despre meciul de la Guayaquil, ''Carletto'' a remarcat jocul defensiv al ambelor echipe: ''Echipa a avut o atitudine şi o ordine foarte bune şi, uneori, o presiune ofensivă bună. Nu le-am acordat practic nicio ocazie. Jocul cu mingea ar fi putut fi puţin mai fluid, dar e o remiză bună, cu un meci bun. Ecuadorul s-a apărat foarte bine şi nu a fost uşor să găsească spaţiu. Am plecat mulţumiţi şi încrezători pentru următorul meci''.
Brazilienii rămân pe locul 4 în preliminariile sud-americane pentru Cupa Mondială din 2026, cu 22 de puncte, cu două mai puţin decât Ecuador şi cu nouă mai puţin decât Argentina (31 pct), care s-a calificat deja la CM din Statele Unite, Canada şi Mexic.
"Selecao" şi-ar putea asigura calificarea la turneul final marţea viitoare, dacă învinge Paraguay la Sao Paulo şi beneficiază şi de rezultate favorabile în celelalte meciuri.