A fost o descătușare pentru formația lui Răzvan Lucescu, care până acum nu reușise să învingă pe niciuna dintre marile rivale interne.
Tehnicianul român s-a declarat mulțumit nu doar de rezultat, ci mai ales de atitudinea jucătorilor săi, în special după ce echipa a rămas în inferioritate numerică în ultima parte a meciului.
Lucescu, încântat de evoluția jucătorilor săi
"M-am săturat să explic mereu cât de mult am muncit. În ultimii ani, am avut foarte multe meciuri. Consumul psihic a fost uriaș. E clar că atunci când avem același număr de meciuri ca și celelalte echipe, lucrurile arată altfel. Acum suntem mai proaspeți.
Fiecare jucător are nevoie de un timp diferit pentru a se adapta. De exemplu, Chalov a avut nevoie de mai mult timp, iar acum vedem cât de diferit joacă. La fel și Pelkas, care nu a jucat regulat la echipa precedentă, sau Meite, care a fost inactiv timp de nouă luni. Acum vedem adevărata lor valoare.
Am meritat victoria. Am avut o atitudine de luptători. Chiar și în zece oameni, am rămas disciplinați. Suntem foarte mulțumiți, pentru că am înfruntat un adversar excelent, aflat pe primul loc în clasament. Această victorie trebuie să ne ofere încredere pentru ce urmează", a spus Răzvan Lucescu, la finalul meciului, citat de Voria.
Victoria nu schimbă cu mult soarta campionatului – Olympiakos rămâne lider, la 11 puncte în față. Cu acest succes, PAOK urcă pe locul 3 în clasamentul play-off-ului.