Antrenorul român l-a sunat direct pe Alexander Jeremejeff (32 de ani) pentru a perfecta mutarea, asigurându-se astfel că atacantul suedez va fi prezent la reunirea lotului programată imediat după Crăciun.

Deși clubul din Salonic nu a emis încă un comunicat oficial, transferul este considerat închis în Grecia, iar meritul principal îi revine antrenorului român. Jeremejeff, fostul vârf al lui Panathinaikos, a fost o țintă mai veche a „vulturilor”.

Antrenorul lui PAOK nu a lăsat nimic la voia întâmplării, scrie athletiko.gr. Înainte ca acordul să fie parafat, Lucescu a pus mâna pe telefon pentru a discuta personal cu Jeremejeff. Sursa citată notează că în urma acestei conversații, Lucescu a simțit „foamea” jucătorului de a demonstra că încă este un fotbalist de top, un aspect care a cântărit decisiv în finalizarea tranzacției.

„Crea multe probleme adversarilor”

Imediat după ce a primit confirmările necesare din partea jucătorului, Răzvan Lucescu a vorbit despre calitățile acestuia, explicând de ce a insistat pentru aducerea sa.:

„Este foarte util, să vină acum, să se adapteze, un jucător subestimat care vine din Grecia. Crea multe probleme adversarilor cât timp a jucat la Panathinaikos. Fie că joacă un minut, fie că joacă de la început, luptă pentru echipă și are spiritul de luptător pe care îl dorim. Sunt optimist că va oferi aceleași lucruri ca și Giakoumakis, când la început unii erau dezamăgiți de sosirea lui, iar acum îl aplaudă”, a spus Răzvan Lucescu, antrenor PAOK.