PSG ține cu dinții de Kylian Mbappe! Ultima declarație a lui Leonardo cu privire la viitorul francezului

PSG kylian mbappe Leonardo Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Decembrie 2021, 11:37
Data actualizarii: Luni 20 Decembrie 2021, 11:40

Oficialii lui PSG fac tot posibilul pentru a-l convinge pe Mbappe să continue pe Parc des Princes.

Directorul sportiv al clubului de fotbal Paris Saint-Germain, brazilianul Leonardo, a declarat pentru Europe1 că există în continuare şanse mari pentru prelungirea contractului atacantului Kylian Mbappe, care expiră în luna iunie 2022, transmite AFP.

„Este o situaţie foarte particulară pentru că vorbim de cel mai bun jucător din lume care a ajuns la final de contract. Cred că avem în continuare posibilităţi bune. Cred asta”, a declarat Leonardo la postul francez de radio.

Real Madrid nu a reuşit transferul lui Mbappe în vara trecută, când ofertele sale de 160 şi 180 milioane euro au fost refuzate de PSG.

„Kylian se simte atât de confortabil în rolul său de cel mai bun jucător din lume, încât nimic din jur nu are o influenţă reală asupra performanţei sale, a vieţii de zi cu zi sau a stării sale de spirit. Anul acesta este şi mai puternic. Oamenii vor crede că spunem asta pentru că vrem să prelungim, dar nu... E dincolo de interesele clubului. La 22, aproape 23 de ani, Kylian a ajuns la o maturitate incredibilă. Toată lumea ştie că vrem să-l păstrăm cât mai mult posibil”, a adăugat Leonardo.

Oficialul parizian a evocat şi transferul lui Messi, pe care îl consideră un jucător deo valoare „indiscutabilă”.

„Dacă începi să discuţi despre Messi, atunci nu ai înţeles nimic din fotbal. Noi nu putem avea îndoieli. Dacă te uiţi la cifrele lui Messi, primele lui şase luni sunt incredibile. El şi Mbappe au participat la aproape toate golurile echipei. El este determinant şi decisiv. Potenţialul maxim al acestei echipe se va vedea în a doua parte a sezonului”, a subliniat Leonardo.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!