VIDEO Probleme pentru Cosmin Contra la meciul în care putea pierde titlul: "I s-a făcut rău, nu a putut să mai stea în picioare!"

Cosmin Contra Al Hilal Al Ittihad Arabia Saudita Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Iunie 2022, 09:24
Data actualizarii: Vineri 24 Iunie 2022, 09:26

Cosmin Contra traversează un final de sezon dramatic în Arabia Saudită alături de Al Ittihad.

Joi seară, formația antrenorului român a învins Al Ettifaq, în deplasare, scor 3-1 și păstrează șanse la titlu cu o rundă înainte de final. Al Ittihad se află la egalitate de puncte (64) cu liderul Al Hilal, însă principalul criteriu de departajare este rezultatul meciurilor directe, unde echipa lui Cosmin Contra este în dezavantaj - eșecuri cu 1-2 și 1-3.

Lui Cosmin Contra i s-a făcut rău în timpul meciului în care putea rata titlul

Astfel, pentru a câștiga titlul, Al Ittihad are nevoie să învingă Al Batin în ultima rundă, iar liderul Al Hilal să se încurce contra lui Al Faysali. 

Al Ittihad putea rata orice șansă la titlu încă de joi seară. Echipa lui Cosmin Contra a fost condusă de Al Ettifaq din minutul 58, însă a dat lovitura în ultimele 20 de minute, când dubla lui Romarinho și golul lui Hamdallah au adus victoria pentru formația fostului selecționer.

Cosmin Contra a trăit meciul la intensitate maximă și a acuzat probleme medicale în prelungiri, când a fost nevoit să renunțe la acordarea indicațiilor și să se așeze pe banca tehnică, unde a primit îngrijiri.

"Contra a acuzat o stare de oboseală în prelungirile meciului, în timp ce acorda indicații jucătorilor săi. Nu a mai putut să stea în picioare și a trebuit să se așeze pe bancă", a scris publicația Goal.

De asemenea, jurnaliștii de la Kooora au scris: "Din cauza tensiunii meciului, a temperaturii și a umidității ridicate, Contra aproape a leșinat. Imediat după ce a acuzat probleme medicale, stafful medical a intervenit și i-a acordat primul ajutor, apoi și-a revenit".

Al Ittihad caută primul titlu de campioană după o pauză de 13 ani. Contracandidata Al Hilal a câștigat patru dintre ultimele cinci ediții de campionat.

Cosmin Contra a preluat Al Ittihad în august 2021, iar în cele 28 de meciuri disputate până în prezent a înregistrat 19 victorii, patru remize și cinci înfrângeri, având o medie de 2,18 puncte obținute/partidă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!