Plan radical al Rusiei, după ultimele sancțiuni dictate de UEFA: "Așa vor să reorganizeze fotbalul"

Rusia AFC asia UEFA Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 04 Mai 2022, 16:49
Data actualizarii: Miercuri 04 Mai 2022, 16:49

UEFA a impus o serie de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, pe 24 februarie, iar cel mai recent anunț făcut de forul european a venit luni.

Forul condus de Aleksander Ceferin a anunțat că niciun club din Rusia nu va fi acceptat în competițiile UEFA din sezonul 2022/2023, precum Liga Campionilor, Europa League sau Conference League. Mai mult, candidaturile Rusiei pentru organizarea EURO 2028 și EURO 2032 au fost respinse.

Sky: Federația Rusă de Fotbal plănuiește să se alăture Confederației Asiatice

În urma ultimelor decizii luate de UEFA, Federația Rusă de Fotbal plănuiește să părăsească forul european și să încerce să devină membru afiliat al Confederației Asiatice de Fotbal (AFC).

Anunțul este făcut de Sky Germania, care precizează că rușii "caută în prezent să eludeze sancțiunile UEFA și să reorganizeze fotbalul din Rusia".

Totuși, planul nu ar urma să aducă prea multe beneficii pentru RFU. Naționala condusă de Valeriy Karpin tot nu va avea dreptul de a participa la Cupa Mondială, competiție organizată de FIFA.

Situația nu sună prea bine pentru Rusia nici în ceea ce privește cluburile: "Liga Campionilor Asiei nu este la fel de atractivă pentru echipele din Rusia precum UEFA Champions League".

AFC și Federația Rusă de Fotbal nu au comentat până acum această informație, iar publicația germană notează că poziția forului continental "nu este clară în acest moment".

Ultimele sancțiuni dictate de UEFA împotriva Rusiei

UEFA a anunţat luni că niciun club rus nu va participa în cupele europene în sezonul viitor

Rusia este, de asemenea, exclusă de la următorul Euro feminin (6-31 iulie) şi va fi înlocuită de Portugalia.

"Niciun club rus nu va participa la sezonul 2022-2023 al competiţiilor UEFA de cluburi” începând din iulie, şi anume Liga Campionilor, Liga Europa sau Conference League", a scris UEFA într-un comunicat, potrivit news.ro.

Naționala Rusiei trebuia să înfrunte Polonia, în semifinala play-off-ului de calificare la CM 2022, apoi cu Suedia, dar echipa lui Valeri Karpin a fost exclusă după ce armata rusă a atacat Ucraina, provocând zeci de mii de morți și răniți și pagube estimate la peste 63 de miliarde de euro la nivelul infrastructurii.

De asemenea, naționalei ruse i-a fost interzisă participarea la Nations League 2022-2023, unde urma să întâlnească Islanda, Israelul și Albania. Toate echipele de club din Rusia au fost eliminate pe termen nedeterminat din edițiile viitoare ale Champions League și Europa League, iar Spartak Moscova a fost exclusă din ediția actuală a Conference League, unde trebuia să joace în optimile de finală.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!