OFICIAL | Mijlocașul ofensiv dorit de Rapid a semnat cu Lille

Hatem Ben Arfa Lille Rapid Fotbal extern Ben Arfa
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 19 Ianuarie 2022, 16:44
Data actualizarii: Miercuri 19 Ianuarie 2022, 16:50

Hatem Ben Arfa, liber de contract de când a plecat de la Bordeaux vara trecută, a semnat miercuri cu Lille (L1) până la finalul sezonului, graţie împrumutului turcului Yusuf Yazici la ŢSKA Moscova

„LOSC anunţă sosirea la club a lui Hatem Ben Arfa (34 de ani). Mijlocaşul internaţional francez (15 selecţii, 2 goluri) a semnat astăzi un contract pe 6 luni care îl leagă de clubul Lille până la finalul sezonului 2021-2022”, scrie campioana Franţei pe site-ul său.

Sosirea lui Ben Arfa a fost condiţionată de plecarea turcului Yusuf Yazici, care a fost în cele din urmă împrumutat pentru şase luni, cu opţiune de cumpărare, la ŢSKA Moscova, potrivit Agerpres.

În prezent, Lille este pe locul 10 după 21 de etape din Ligue 1, cu 29 puncte, la 8 puncte de podium, format din PSG, Nice şi Olympique Marseille, cu 50, 39, respectiv 37 de puncte.

Miercuri seara, Lille va disputa partida din etapa a 20-a acasă, cu Lorient (locul 18).

Ben Arfa, CV impresionant

Ben Arfa are un CV impresionant. Pe lângă PSG, cel mai ”sonor” nume pe la care a trecut, acesta a mai evoluat și pentru Lyon, Marseille, Newcastle, Hull City, Nice, Rennes, Valladolid sau Bordeaux.

În 2010, Marseille plătea 12 milioane de euro pentru a-l transfera pe Ben Arfa de la Lyon, iar în 2011 a plecat la Newcastle, pentru șase milioane de euro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!