De la speranțe de promovare, la colaps financiar

Ternana se afla în proces de reorganizare administrativă și avea nevoie de garanții financiare pentru ca tribunalul să nu ia în considerare intrarea în faliment. Aceste garanții nu au fost înaintate, așa că formația din Umbria are șanse foarte mici să primească licența de a juca în Serie C în sezonul viitor, iar următoarea lună poate aduce lichidarea societății. 

"Le Fere" au terminat pe locul al 9-lea în Grupa C din Serie C, după ce au primit o penalizare de 5 puncte, din cauza datoriilor înregistrate. Poziția a adus participarea în prima rundă a play-off-ului de promovare, dar echipa a fost eliminată în primul tur, după meciul cu US Pianese. Primarul orașului Terni, Stefano Bandecchi, și-a anunțat intenția de achiziționa marca "Ternana 1925" de la familia Rizzo și de a înscrie echipa în Serie D, în stagiunea viitoare, împreună cu un grup de antreprenori locali. 

Ternana Calcio, peste 100 de ani de istorie în fotbalul italian

Ternana Calcio este un club înființat în 1925, prin fuziunea grupărilor Terni Football Club și Unione Sportiva Ternana, care a evoluat două sezoane în Serie A (1972-1973, 1974-1975) și alte 31 de stagiuni în Serie B. În palmares are câștigarea Serie B (1972), Serie C (1968, 1992, 2012, 2021) și Supercoppa di Serie C (2021). În trecut, echipa a fost antrenată de manageri cu nume, precum Cesare Maldini, Luigi Delneri, Tarcisio Burgnich, Cristian Panucci, Luigi De Canio sau Cristiano Lucarelli.  

Echipa evolează pe Stadio Libero Liberati (22.000 de locuri) și a fost antrenată până de curând de Fabio Liverani, fostul internațional italian care a jucat la echipe precum Perugia, Lazio, Fiorentina și Palermo. Interimar a fost numit Pasquale Fazio, antrenorul echipei U17, în martie 2026. Din lot au făcut parte jucători cu experiență, printre care Edgaras Dubickas, Biagio Meccariello, Marco Capuano, Mattia Aramu, Alexis Ferrante, Bruno Martella, Federico Viviani, Zan Majer sau Stefano Pettinari

Terni este un oraș cu 106.000 de locuitori, supranumit în trecut "Orașul Oțelului". Cele mai mari companii actuale sunt Arvedi AST, Leonardo Elettronica, Froneri, Webuild, ASM Terni SpA și TerniEnergia, așa că zona are o putere financiară ridicată. 

Foto - Ternana Calcio (FB)