Mutare spectaculoasă pentru Jose Mourinho! Oferta pe care vrea să o accepte din vară

Jose Mourinho AS Roma Portugalia Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 17 Decembrie 2022, 08:30
Data actualizarii: Sambata 17 Decembrie 2022, 08:37

Jose Mourinho (59 de ani) mai are contract cu AS Roma până în vara anului 2024, însă "The Special One" este ademenit de interesul arătat de Federația Portugheză de Fotbal.

Portugalia a rămas fără selecționer după ce Fernando Santos a fost demis în urma eliminării din sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Acum, lusitanii caută un înlocuitor, iar principala variantă conform presei internaționale este Jose Mourinho.

Jose Mourinho ar urma să preia Portugalia în iulie 2023

Inițial, s-a scris că Mourinho ar putea avea posibilitatea de a pregăti AS Roma și naționala Portugaliei în același timp, însă această varintă nu mai este de actualitate, scrie Daily Mail, care citează Corriere dello Sport.

Sursa citată transmite că Jorge Mendes, impresarul lui Mourinho, s-a întâlnit deja cu Fernando Soares Gomes da Silva, președintele Federației Portugheze de Fotbal, iar tehnicianul ar fi decis să aibă o întâlnire în viitorul apropiat cu conducerea celor de la AS Roma pentru a-și stabili viitorul.

"The Special One" și-ar dori să încheie cu un an mai devreme contractul cu AS Roma, iar din iunie 2023 să preia naționala Portugaliei. Mourinho ar urma să solicite acest lucru italienilor, însă rămâne de văzut și care va fi reacția italienilor.

Mourinho, care a refuzat să vorbească până acum despre preluarea naționala Portugaliei, s-ar afla la prima experiență ca selecționer. Până acum, el a pregătit o mulțime de cluburi de top, precum Porto, Chelsea, Real Madrid, Inter, Manchester United, Tottenham sau AS Roma.

Mourinho ar putea debuta în preliminariile EURO 2024

Dacă Mourinho ar prelua naționala Portugaliei la 1 iulie, așa cum este scenariul avansat de italieni, el ar rata primele patru meciuri din preliminariile EURO 2024, contra celor din Liechtenstein (23 martie), Luxemburg (26 martie), Bosnia și Herțegovina (17 iunie) și Islanda (20 iunie).

Un prim meci al lui Mourinho la naționala Portugaliei ar putea fi pe 8 septembrie, contra Slovaciei, tot în preliminariile Europeanului din 2024.

Jose Mourinho a preluat AS Roma în iulie 2021, iar până acum a strâns 76 de meciuri, înregistrând 40 de victorii, 16 remize și 20 de eșecuri.

În Serie A, după 15 etape disputate în acest sezon, AS Roma ocupă locul 7, cu 27 de puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!