GALERIE FOTO Kylian Mbappe, Erling Haaland sau Vinicius Junior? Cine este fotbalistul cu cea mai mare valoare de piață din lume

kylian mbappe Erling Haaland transfermarkt victor osimhen Vinicius Junior Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 30 Iunie 2023, 11:28
Data actualizarii: Vineri 30 Iunie 2023, 11:31

Portalul specializat Transfermarkt este indicatorul cel mai des folosit pentru cotele jucătorilor din fotbalul internațional.

Atacanţii Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain) şi Erling Haaland (Manchester City) sunt fotbaliştii cu cea mai mare cotă de piaţă din lume, ambii fiind evaluaţi la câte 180 de milioane de euro, conform portalului specializat Transfermarkt, în timp ce valoarea brazilianul Vinicius Junior (Real Madrid) a ajuns la 150 de milioane de euro, transmite EFE.

Într-un singur an, cota de piaţă a lui Vinicius a crescut cu 50 de milioane de euro şi a devenit al treilea cel mai valoros jucător din lume după Mbappe şi Haaland.

Sezonul excelent la Manchester City l-a propulsat pe Erling Haaland în top

Valoarea de piaţă a lui Haaland, 22 ani, cu o evoluţie excelentă în primul său sezon la Manchester City, în care a reuşit tripla campionat-cupă-Liga Campionilor, a crescut cu 10 milioane de euro, până la 180 de milioane.

Mbappe îşi menţine valoarea de 180 de milioane de euro, după un an cu lumini şi umbre la PSG, care nu a reuşit să atingă marele său obiectiv, câştigarea Ligii Campionilor. 

Victor Osimhen bifează cea mai mare valore de piață din Serie A

Cu naţionala Franţei, Mbappe a jucat finala CM 2022 contra Argentinei, pierdută chiar dacă a reuşit un hat-trick.

Nigerianul Victor Osimhen (Napoli) a ajuns la o valoare de piaţă de 120 de milioane de euro, cea mai mare a unui jucător din Serie A, egalând-o pe cea a lui Cristiano Ronaldo pe când juca la Real Madrid.

Cum calculează Transfermarkt valorile de piață

Valorile de piaţă Transfermarkt sunt calculate ţinând cont de diferite modele de preţ. 

Un factor major este comunitatea Transfermarkt, ai cărei membri discută şi evaluează în detaliu valorile pieţei jucătorilor. 

În general, valorile de piaţă Transfermarkt nu trebuie echivalate cu indemnizaţiile de transfer. Scopul nu este de a prezice un preţ, ci o valoare aşteptată a unui jucător pe o piaţă liberă, precizează Agerpres.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!